Marți, 12 ianuarie 2021, redeschidem Galeria Senso. După o pauză impusă de mai multe luni, revenim cu forțe proaspete, cu expoziția artistei Ana Ștefania Andronic BUZU – IPOSTAZE TULBURĂTOARE.Lucrările Anei Andronic reprezintă investigații îndrăznețe și severe în lumea interiorității și a imaginarului, ipostaze tulburătoare ale explorării sinelui și ale raporturilor acestuia cu lumea. Stăpână pe linia care conturează, ordonează, construiește, investighează, detaliază, cumulează, izolează sau apropie, după caz, tânăra artistă pare să se conducă după cugetarea antică celebră, Cunoaște-te pe tine însuți!.
Profundă, lipsită de înduioșare, în pofida unor enunțuri calme, aparent benigne, a unor rozuri intense sau a altor culori pure pe care le utilizează pentru o parte din lucrări − galben, verde deschis, violet transparent − , investigația sinelui este asociată în lucrările semnate de Buzu de cunoașterea, prin căi văzute, dar puțin frecventate, a semenilor și a lumii.
Artista utilizează adeseori, ca formă întreagă, sfera. Atacată dinăuntru sau dinafară, aceasta se sparge în fragmente semnificative, care pot fi abstracte sau figurative, dar într-o continuă metamorfoză, asemenea unui vânt cosmic. Senzația pe care o induce acest vector de mișcare este a unei forțe de neoprit, iar oprirea temporară provoacă sentimente de neliniște, chiar de nesiguranță.
În alte lucrări există o vădită preferință pentru vârsta copilăriei, pentru elementele fitomorfe, pentru o aparentă stare de grație. Deși cu asemenea elemente s-ar putea construi imagini angelice − uneori artista chiar desenează aripi − inserții, culise, planuri rupte, elemente aleatoriu îmbinate par a constitui obstacole sau chiar amenințări, pe care ochiul lăuntric le intuiește, în pofida vârstei personajelor reprezentate cu repetabilă acuratețe.
Galeria Senso este un spațiu privat destinat prezentării, stimulării și promovării artei contemporane. Situată într-o zonă centrală accesibilă, Galeria Senso organizează periodic expoziții însoțite de materiale promoționale de o calitate deosebită.
În spațiile sale generoase își dorește să stimuleze calitatea, originalitatea, noutatea, relevanța estetică – mai ales prin lucrări ale artiștilor tineri, indiferent de domeniul artelor vizuale în care activează –, deși se încadrează, în același timp, în tipologia galeriilor de portofoliu. În această dublă ipostază propune, confirmă sau poate contribui la impunerea valorilor, stimulează colecționarea și sporește dinamismul pieței de artă din România.
Accesul artiștilor emergenți sau consacrați, în expoziții personale sau de grup, în manifestări structurate pe teme sau domenii, este liber, democratic și stimulator. Sponsorizate de Fundația Fildas Art și de programul Catena pentru artă, proiectele curatoriale ale acestei galerii impun drept condiții de selecție și promovare doar calitatea și autenticitatea expresiei artistice. De aici rezultă rostul prospectiv al galeriei, dar și calitatea sa formativă, știut fiind că în aproprierea artei actuale sunt necesare acomodarea, informarea, empatia, absența oricărei forme de radicalism doctrinar.