„Dedicație vieții”, expoziția Danielei Făiniș, la Galeria Senso

Vineri, 16 decembrie 2022, începând cu ora 18:30, la Galeria Senso din București (Calea Victoriei 12C), are loc vernisajul expoziției de ceramică a artistei plastice Daniela Făiniș, cu titlul „Dedicație vieții”. Având-o curatoare pe Ana Daniela Sultana, proiectul face parte din programul de arte vizuale conceput de Ana Ștefania Andronic (BUZU), directorul artistic al spațiului expozițional, și poate fi vizitată în perioada 16-28 decembrie 2022, de luni până sâmbătă, între orele 12.00 – 19.00.

„În 2015, revista ARTA dedica ceramicii românești un amplu dosar tematic, coordonat de Cristina Popescu Russu, care cuprindea și o serie de interviuri cu cei mai relevanți artiști ceramiști autohtoni. Firește că din această serie nu avea cum să lipsească Daniela Făiniș, care mărturisea, cu această ocazie, că a avut «declicul ideii de monumentalitate, de forță ascunsă în fragilitatea porțelanului». Forța aceasta continuă să anime lumea fitomorfă a universului său creativ care pulsează de viață, făcând o reverență naturii ca sursă fundamentală de inspirație. Peste 30 de lucrări recente, preponderent florale, mizând pe intensitatea estetică a detaliului, fie că redau eflorescențe, petale, pistiluri sau frunze, majoritatea din porțelan de Limoges, alcătuiesc selecția expozițională din personala Danielei Făiniș «Dedicație vieții» de la Galerie Senso, din București.” (Ana Daniela Sultana)

Daniela Făiniș (n. 1961) este o artistă vizuală a cărei practică artistică se află la confluența dintre sculptură, pictură, grafică, tapiserie și ceramică, fiind cunoscută mai ales pentru cea din urmă, pentru ceramica contemporană, domeniu în care activitatea sa artistică numără realizări excepționale precum importante medalii, premii și distincții, dintre care amintim: „Meritul cultural” în gradul de Comandor oferit de Președintele României (București, 2004), Medalia de Aur a Concursului Internațional de Ceramică de la Gualdo Tadino (Perugia, 1989,1990), Mențiunea de Onoare a Concursului Internațional de Ceramică de la Mino (2002, 1998, 1992) și Premiul I la Bienala de Artă Ceramică (Aveiro, 1997). Operele sale se afla în muzee și colecții din Belgia (Colecția de Artă a Parlamentului European de la Bruxelles), SUA (Colecția Atelierului de Ceramică din Philadelphia), Japonia (Colecția Fundației care susține ceramiștii de peste Ocean, Tajimi, Gifu) și România (Colecția Muzeului Național de Artă Contemporană și a Muzeului Cotroceni). De asemenea, Daniela Făiniș a realizat trofeele Concursului Internațional George Enescu.