On the Top of my Lungs 13 Noiembrie 18:30 la Galeria Senso

Deschiderea expozitiei On the Top of my Lungs by Buzu va avea loc pe data de 13 Noiembrie, 18:30 si va fi gazduita in cadrul Galeriei Senso (Calea Victoriei 12C, parter ), prin fundatia AlegRo si in colaborare cu Galeria Fara Nume. Expozitia este curatoriata de Ana Daniela Sultana.
Acest eveniment este sponsorizat prin programul BCR George, banking Inteligent.

Din universul artistic al Anei Ștefania Andronic (Buzu) fac parte personaje fascinante, unele dintre ele aflându-se  în ipostaze tulburătoare precum cele la care făcea referire regretatul critic și istoric de artă Doina Păuleanu în probabil unul dintre ultimele sale texte expoziționale, conceput pentru personala lui Buzu, care a avut loc la începutul acestui an la Galeria Senso. Dacă până acum lucrările sale erau populate preponderent de ființe imaginare, în expoziția sa cu titlul „At the Top of my Lungs” din cadrul NAG 2021, Buzu vine cu o abordare extrem de personală și o serie de portrete inspirate de persoane reale, pacienți cu afecțiuni pulmonare, pe care a avut ocazia să îi întâlnească în urma unei experiențe post-covid, la un spital din București. Poveștile medicale sunt țesute în portretistica acestei selecții expoziționale într-o cromatică și un stil grafic caracteristice practicii artistice a lui Buzu, inspirată de celebrele andografii ale tatălui său, de benzi desenate, video gaming și lowbrow art.
Expozitia poate fi urmarita live pe instagram si facebook in ziua vernisajului. Turul virtual il puteti viziona pe site-ul galeriei, www.galeriasenso.ro, dupa data de 14 Noiembrie.