În perioada 22 februarie – 31 martie 2022, la parterul Galeriei Senso din București (Calea Victoriei 12C) se desfășoară prima ediție a evenimentului „SENSO bazART” care constă într-o expoziție-târg de artă vizuală, decorativă și aplicată. Dedicat sezonului de primăvară, „SENSO bazART #1” reunește lucrări de grafică și de pictură semnate de Stanca Leu, Alexandru Micloș, Ana Andronic și Bogdana Contraș, alături de obiecte decorative, de ceramică, de sculptură și piese de bijuterie contemporană realizate de Aniela Ovadiuc, Daniela Făiniș, Alina Băncilă, Dan Băncilă, Raluca Buzura, Diana Iordache și Maria Filipescu.
Totodată, între 22 februarie și 22 martie 2022, la etajul Galeriei Senso, poate fi vizitată expoziția de grup cu titlul „Tris de pictură” care aduce în atenția publicului lucrări de Arina Bican, Liviu Mihai și Augustin Răzvan Radu, într-un concept curatorial propus de Ana Daniela Sultana.
„Senso bazART” și „Tris de pictură” sunt două dintre proiectele programului expozițional de anul acesta conceput de Ana Ștefania Andronic (BUZU), directorul artistic al Galeriei Senso.
«Anul trecut, atât expoziția cu titlul „Un Martie la feminin”, cât și cea denumită „OSTARA”, realizată cu ocazia sărbătorilor pascale, au constituit un real succes, fiind, în același timp și un prilej de a prezenta diversitatea formelor de exprimare artistică la care recurg artiștii invitați sau afiliați spațiului nostru expozițional, și un bun exercițiu de recontextualizare a lucrărilor artiștilor din portofoliul Galeriei Senso. De aceea ne-am gândit să facem un obicei din organizarea de astfel de expoziții tematice și să-l numim „SENSO bazART”, pretext prin care să facilităm o întâlnire plină de sens estetic între tradiție și inovație, între artă vizuală și artă aplicată și, nu în ultimul rând, între creatori de obiecte decorative, artiști cu discursuri vizuale elaborate și public, respectiv colecționari.» – Ana Daniela Sultana, curator