Miercuri, 8 septembrie 2021, începând cu ora 18:30, la Galeria Senso din București (Calea Victoriei 12C), are loc vernisajul expoziției „Semper Imaginaria” a doi artiști remarcabili, ale căror lucrări se află în portofoliul galeriei: Rodica Ioana Ghilea și Mihai Țopescu. Evenimentul va fi deschis de către criticul de artă Pavel Șușară. Proiectul face parte din programul expozițional conceput de Ana Ștefania Andronic (BUZU), Art Director-ul galeriei Senso. Având-o curator pe Ana Daniela Sultana, expoziția „Semper Imaginaria” poate fi vizitată în perioada 8 septembrie – 8 octombrie 2021, de marți până duminică, între orele 12.00 – 19.00.
«„Semper Imaginaria” propune un inedit dialog vizual între Rodica Ioana Ghilea și Mihai Țopescu, doi artiști aparținând generației de creatori optzeciști, care s-au adaptat foarte repede, după 1989, la sistemul internațional de artă contemporană, păstrând, totodată, o evidentă consecvență în ceea ce privește abordarea unui discurs plastic autentic. Mizând pe tema naturii, selecția expozițională demonstrează forța de transcendere a artelor decorative – care, de câteva decenii au fost asimilate artelor majore – precum și armonioasa îmbinare a diverselor materiale și medii de exprimare artistică la care recurg cei doi. Elementul de legătură al acestei narațiuni vizuale este lemnul, fie că ne referim la ramele luate de la un târg din celălalt capăt al lumii și integrate prin upcycling în lucrările sale de către Rodica Ioana Ghilea, fie că privim instalațiile realizate de Mihai Țopescu, prezente în expoziție, care amintesc de Pădurea Colorată. Dacă la Rodica Ioana Ghilea întâlnim reprezentări ornitologice grafice, la Mihai Țopescu regăsim trimiteri la proiectele sale anterioare de mare anvergură înscrise activismului ecologic. Diferitele tehnici utilizate de către cei doi artiști iubitori de natură facilitează viziunea artistică, nu o impun, iar fiecare contribuie, în felul său, la consolidarea unui proces de conștientizare colectivă a impasului ecologic în care ne aflăm ca umanitate la momentul de față.» (Ana Daniela Sultana)