Marți, 13 iulie 2021, începând cu ora 18:30, la Galeria Senso din București (Calea Victoriei 12C), are loc vernisajul expoziției personale a artistului vizual Liviu Mihai intitulată „Marilyn and the pink dog”. Având-o curator pe Ana Daniela Sultana, proiectul face parte din programul expozițional conceput de Ana Ștefania Andronic (BUZU), Art Director-ul galeriei și poate fi vizitată în perioada 13 iulie – 26 august 2021, de marţi până duminică, între orele 12.00 – 19.00.
„Interesat de repere estetice consacrate în arta contemporană, Liviu Mihai redă în discursul său vizual peisaje surprinzătoare, căprioare desprinse, parcă, din carpetele de perete, personalități istorice, respectiv icon-uri feminine – cum ar fi Marilyn Monroe – sau ogari de vânătoare (de unde și titlul expoziției). Aparent aleatorii, aceste asocieri inedite de subiecte denotă nu doar o vastă diversitate tematică, ci și o perspectivă amplă asupra imaginarului de inspirație suprarealistă cu care artistul operează. Amplasate pe fundaluri abstracte, secvențele narative din compozițiile lui Liviu Mihai au în distribuție personaje cărora, de cele mai multe ori, nu li se distinge foarte clar fizionomia feței, dar care fac trimitere către inconștientul colectiv.
În practica sa artistică, caracterizată de o simbolistică bogată și de o cromatică intensă, Liviu Mihai abordează pictura de sorginte pop-art completată de inserții de colaj, în timp ce universul creației sale artistice este determinat de portretistică, reprezentări zoomorfe, precum și de lucruri sau evenimente care îl inspiră.
Selecția expozițională cuprinde lucrări recente, din ultimii trei ani, unele dintre ele, de dimensiuni mai mici, fiind realizate chiar anul acesta, în Grecia, în stilul pe care artistul și l-a elaborat și rafinat de-a lungul a mai bine de două decenii de creație.
Prin această nouă personală, Liviu Mihai asamblează, cu meticulozitate de orfevrier, frame-uri vizuale prin care putem accesa o societate tot mai mult persuadată și acaparată de mode, tipare și icon-uri.” (Ana Daniela Sultana)