Vasilica Chifu

Vasilica Chifu


Referinte Critice


Pictura - o permanentă confesiune

Fluxul de imagini la care apelează Vasilica Chifu stă sub semnul urgenţelor interioare, un orizont unde se produc procese profunde ce-şi doresc în permanenţă exteriorizarea. Aceste nevoi confesive îşi pun într-un mod decisiv amprenta pe regimul cromatic şi pe sistemul iconografic al artistei.

Culoarea este depusă în ritmuri dictate de stările lăuntrice, acestea determinând evoluţia spre polul cald sau spre polul rece al spectrului. Artista îşi arată disponibilitatea pentru aşternerea în valuri a culorii, nefiind interesată de „pictura de pete” (practicată de adepţii taşismului, în primul rând de Georges Mathieu), care i se pare o simplă alăturare a unor suprafeţe de culoare, fără o legătură organică cu planul realităţii observate sau aflate în planul subconştient.

Această curgere a materiei colorate pe un traseu energetic ce sfidează limitele pânzei poate să ne ducă cu gândul la poeticile destructurării (incluse în programul picturii ce se dezvoltă all over - în engelză, răspândit pe toată suprafaţa), dar Vasilica Chifu împiedică o manifestare diluvială a culorii, ceea ce ar însemna instalarea unor forţe anarhice. Oricât ar părea de libere, emisiunile de culoare ascultă de principii formative subtile, făcând dovada controlului sever al pânzei, şi mai ales menţinând caracterul viu al maselor de culoare, în directă legătură cu o tensiune ordonatoare. Culoarea pe care o cultivă în mod obişnuit este trecută prin filtrul unei deosebite sensibilităţi, care „cenzurează” orice impuritate venită dinspre expierenţa imediată.

Pentru a menţine o distanţă acceptabilă faţă de realitatea obiectivă şi a obţine pe această cale o perspectiva metafizică, care să-i permită o bună lectură a vizibilului, artista evită presiunile cele mai diverse pe care le poate exercita actualitatea. Este evident că, procedând în acest mod, care pare să împărtăşească neîncrederea lui Michel Seuphor faţă de elementele vizibile („Temele lumii obiective - spunea el, într-un studiu consacrat artei abstracte - sunt mai puţin numeroase, mai limitate, şi, în primul rând, mai uzate decât cele ce se găsesc în lumea spiritului”).

Acest lucru nu înseamnă că, încredinţând culorii, prin simpla ei prezenţă sau prin dinamica specială din spaţiul tabloului, misiunea de a-i exprima în profunzime atitudinea faţă de principalele probleme existenţiale, artista nu face loc, în sistemul său de imagini, unor aspecte ale lumii obiective. Numai că în tendinţa de a evoca incidenţele observaţiei, ea nu manifestă o intenţe mimetică faţă de realitatea-din-imediata-apropiere, ceea ce ar presupune consemnarea descriptivă a celor observate. Fireasca foame de real cu care se angajează în parcurgerea realităţii obiective nu ia niciodată forma unor obstinate reconstituiri a datelor concrete. Siluietele umane care se disting în masele de culoare sunt supuse unei îndelungi stilizări, care le elimină detaliile particularizatoare, păstrându-le caracterul de reper într-o ordine abstractă, validată încă din prima dimineaţă a lumii, şi care, datorită acestrui lucru, îşi păstrează nealterată dechiderea spre clipa prezentă.

În acelaşi timp, în generalitatea asigurată de desfăşurarea câmpurilor de culoare şi de funcţionarea în plan pur simbolic a figurilor umane, autoarea poate dezvolta o serie de structuri conceptuale, de evidentă noutate pentru modul său de a înţelege picturas. În imagine, în dependenţa elementelor figurative, din exerciţiul construcţiei intelectuale, se constituie un inventar de semne abstracte - literele unor alfabete cunacute sau necunoscute, cum se întâmpla, după cel de-al doilea război mondial din secolul trecut, cu modalităţile lettrismului, cifre etc. - care care refac în întregime statutul discursului vizual al imaginii.

Selecţia de lucrări pe care avem posibilitatea s-o vedem în acest moment ni se pare extrem de importantă pentru identitatea artistică a autoarei. Ea rezumă, consolidându-le, experimentele de limbaj pictural întâmplate până acum, şi ne prezintă un artist sigur pe mijloacelor de expresie. Dar, mai mult decât atât, în privinţa finalităţii operelor, găsim, în economia lucrărilor de astăzi, semne evolutive care depăşesc tradiţionala aşezare a lucrărilor sale în umbra unor încercări de peisaj. Există, ca o certitudine, o forţă conceptuală, care rescrie, îndreptându-l spre viitor, limbajul picturii pe care o face Vasilica Chifu.

Constantin Prut

CV

CURRICULUM VITAE

VASILICA CHIFU

Membra al Uniunii Artistilor Plastici din Romania, Sectia Pictura. Absolventa al Institutului de Arte Plastice N. Grigorescu, Bucuresti, Sectia Pictura Monumentala, 1980.

Adresa atelier : Bucuresti.

Tel. 0040214208001

mobil 0040743824236

[email protected]

Data nasterii: 01.01.1955, Dor-Marunt, Calarasi

PARTICIPARI LA EXPOZITII IN ROMANIA :

2018- Bienala internationala “ Carte –obiect”, Muzeul Lieraturii Romane, Bucuresti, - ‘Urme de la inceput

2017- Salonul de Iarna, Caminul Artei , Bucuresti -

2017- Expozitie de Arta , Biblioteca Centrala Bucuresti – “ Introspectie”

2016- Salonul de Iarna , Caminul Artei

2015-Expozitie internationala de Arta “ Temeiuri”, Sala “ Brancusi”, Palatul Parlamentului, Bucuresti

2015-Expozitie de grup, Sala “ Brancusi”, Bucuresti

2014- Salonul International de Arta “Temeiuri”, Sala “ Brancusi”, Palatul Prlamentului, Bucuresti

2013- Expozitie de Arta, Iasi

2013-Salonul de Iarna –Muzeul Municipiului Bucuresti ( Sutzu)

2013- Salonul Mic, Caminul Artei, Bucuresti

2012- Salonul de Iarna –Muzeul Municipiului Bucuresti ( Sutzu)

2012-Expozitie de arta , Muzeul de Arta Constanta

2010-Salonul Mic, Caminul Artei, Bucuresti

2009-Expozitie de grup, “Veroniki Art Gallery”, Bucuresti (6 picturi)

2009- Expozitie de grup, Sala Brancusi, Palatul Parlamentului, Bucuresti

2008-Expozitie de grup, Galeria Metropolitana, Bucuresti,

2002-Expozitia Internationala de Arta TIAV,Bucuresti , Romania

2002-Expozitia Municipala Bucuresti

2001-Expozitia Republicana, Bucuresti

2001-Expozitia Municipala, Bucuresti

2001-Expozitia Internationala TIAV, Bucuresti

2000-Expozitia Municipala , Bucuresti

2000-Expozitia Internationala TIAV, Bucuresti

1999-Expozitia Municipala, Bucuresti

1999-Expozitia Internationala TIAV, Bucuresti – “Dal fine al capo

1999-Expozitie Nationala, Barlad- “Departare”

1996- Expozitia Municipala , Bucuresti, Galeria Teatrului National - :Roci”

1995-Expozitia Municipala, Bucuresti, Galeria Teatrului National – “Tentatia”

1995-Expozitia Republicana de Grafica, Bucuresti, Galeria Teatrului National – “Himera”

1995-Expozitia Nationala de Grafica, Tulcea

1994-Expozitia Municipala de Primavara, Galeria Teatrului National, Bucuresti – “Himera”

1994- Expozitia Municipala, Bucuresti, Galeria Teatrului National

1992-Expozitia Municipala Bucuresti, Galeria Teatrului National – “Himera”

1991-Expozitia Municipala. Bucuresti , Galeria Teatrului National – “Timpul”

1990-Expozitia Nationala de Arta a Tineretului, Galeria Teatrului National, Bucuresti – “Ochiul Pamantului”

1989-Expozitia Bienala de Arta a Tineretului, Galeria Dalles, Bucuresti – “Fragment microscopic

1989-Expozitia Republicana de Grafica, Galeria Dalles, Bucuresti

1988-Expozitia Republicana de Grafica, Galeria Dalles, Bucuresti – “Fulger”

1988-Expozitie de pictura , Costinesti

1988-Expozitia de Arta peisagistica, Bucuresti, Galeria Caminul Artei

1987-Expozitia Republicana de Arta a Tineretului, Galeria Dalles, Bucuresti – “Deal”

1987-Expozitia Municipala de Arta, Bucuresti, Muzeul National de Arta

1986-Expozitia Municipala de Arta, , Bucuresti, Muzeul National de Arta

1986-Expozitia Bienala de Arta, Galeria de Arta Dalles, Bucuresti – “Deal”

1986-Expozitia Republicana de Grafica, Galeria Dalles, Bucuresti –“Dimineata Pamantului”, “Copac si roi”

1986-Expozitia Municipala de Arta, Bucuresti, Muzeul National de Arta – “Iarna”

1985-Expozitia Municipala de Arta, Bucuresti, Muzeul National de Arta _’ Iarna”

1985-Expozitia Republicana de Arta, Galeria Dalles, Bucuresti – “Toamna”

1984-Expozitia Municipala de Arta, Galeria Dalles, Bucuresti – “Toamna”

1984-Expozitia de Arta ”Copilul in Arta Plastica”, Galeria Caminul Artei, Bucuresti

1984-Expozitia Republicana de Arta a Tineretului, Bucuresti, Galeria Dalles – “ Dragoste pentru pasari”

1984-Expozitia Municipala de Arta, Bucuresti, Galeria Dalles – “Sat iarna”

1983-Expozitia Municipala de Arta, Bucuresti, Galeria Dalles – “Iarna”

1982-Expozitia Municipala de Arta, Bucuresti, Muzeul National De Arta –“Toamna”

1981-Expozitia Municipala de Arta, Bucuresti, Muzeul National de Arta – “ Toamna”

1981-Expozitia Omagiala “ Bacovia”, Bacau – “Toamna”

1980- Expozitia Republicana de Arta, Galeria Dalles, Bucuresti – “Recolta”

EXPOZITII IN STRAINATATE:

2015-Expozitie Internationala “ Saloanele Moldovei “ Chisinau

2010-Expozitia Bienala Internationala Beijing, China

2007-Expozitie Internationala de Arta “Gifu Prefectural Museum”, Seki, Japonia

2005-Expozitia Internationala de Grafica, Barcelona ( Guixols)

2002-Expozitie Internationala de Arta, “Anixis International Art Gallery”, Baden, Elvetia

2000-Expozitia Internationala de Arta Miniaturala, Raciborz, Polonia

1996-Expozitia de Grafica de grup, Istanbul, Turcia

1991-Expozitia Bienala Internationala de Grafica , Gyor, Ungaria – “Contrast”, “Drum spre Necunoscut”

1989-Expozitia Internationala de Arta Miniaturala, Toronto, Canada

1987-Expozitia Internationala de Arta “Art of today”, Budapesta, Ungaria –“Vantul si marea”

1986-Expozitia Internationala de Grafica, R. D. Germania

EXPOZITII PERSONALE :

2016- Sala “Th. Pallady” a Bibliotecii Academiei Romane

2016- Institutul Cultural Roman, Beijing

2014- Ambasada Romaniei , Haga, Olanda

2014- Muzeul de Arta Vizuala Galati

1999-–Sala “Ronda”, (Ministerul Culturii), Teatrului National Bucuresti

LUCRARI IN COLECTII: Romania, Olanda, Anglia, Germania, Franta, Ungaria, Canada, Elvetia, Japonia,

PREMII :

2000- “HONOR MENTION FIRST CLASS”, Expozitia Bienala Internationala, Raciborz, Polonia

2010- “PREMIUL PENTRU PICTURA” , Expozitia “Salonul Mic Bucuresti “