Oana Maria Cajal

Never stop dreaming !-pictura-oana-maria-cajal


Referinte Critice


M-am nascut in casa parinteasca din Bucuresti, sub vraja ochilor de bronz ai Domnisoarei Pogany. Vedeam in ea zana mea cea buna. Celebra sculptura a lui Constantin Brancusi era sufletul, soarele colecţiei de arta a bunicului matern, Octavian Mosescu, un admirator si emulator al artistilor, un rafinat colecţionar, care, sub aparenţa unui boem fara varsta, ascundea profunzimea unui ganditor socratic. Am copilarit inconjurata de opere de arta, de obiecte si tablouri minunate. Pentru mine pereţii casei erau ferestre deschise catre lumina culorilor, catre vis, catre iubire. Fiecare tablou imi spunea o poveste si imaginaţia mea inflorea in preajma lor si a extraordinarilor artisti si scriitori care ne frecventau des casa: Lucian Grigorescu, Camil Ressu, Jean Steriadi, Gheorghe Anghel, Dumitru Ghiaţa, Ion Pillat, Adrian Maniu, Camil Petrescu, Hrandt Avachian.

            Cand aveam 5 ani, s-a nascut fratele meu. Asteptandu-l sa vina de la spital, am facut primul desen. O vaza maro, cu flori maro, pe o masa maro, sub un cer maro. Creionul maro a fost singurul pe care l-am putut gasi in casa. Nu-mi placea culoarea maro, dar imi amintesc cat de fericita eram sa desenez!

            La 9 ani, am avut prima mea expoziţie in livada din faţa casei de vara a bunicilor. Mi-am agaţat picturile pe o franghie de rufe, intre doi ciresi in floare. Bunicul a luat parte foarte ceremonios la <>. S-a oprit indelung asupra fiecarui tablou si l-a studiat atent. In final, a cumparat cateva <>.

La 18 ani, eram pregatita sa intru la Institutul de Arte Frumoase. Cu o zi inainte de examen, nu stiu de ce, m-am razgandit si m-am inscris la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica. Am devenit critic de teatru, insa meseria mea nu ma entuziasma. Ca si culoarea maro… In schimb, adoram teatrul. Intalnirea la Bucuresti cu legendara Ellen Stewart a fost decisiva. La puţin timp, am reusit sa scap de dictatura ceausista. Am luat avionul spre New York cu mana bandajata: in noaptea de dinaintea plecarii, cel mai bun prieten al meu, cainele vecinului din faţa, m-a muscat. De ce? Asa a inceput eternul meu periplu. De la New York, am plecat in California, unde am facut un Masterat in Dramaturgie si unde am inceput sa scriu in engleza. Dupa revoluţia din 1989, am vrut sa ma intorc. In schimb, m-am casatorit cu prima mea iubire din Romania, dr. Stefan Cajal, care locuise pana atunci la Montréal. Cand fiica noastra Annya s-a nascut, am invaţat sa iubesc intr-un mod care nici nu stiam ca exista. Ea e forma desavarsita a poemului meu de dragoste, adevarata mea capodopera.

Dintr-odata, destul de recent, am realizat ca nu am destul timp pentru cat de mult as avea de spus. Am reinceput sa pictez. Imaginile sunt mai rapide decat cuvintele! Ardeam de nerabdare sa pictez viaţa sub toate infaţisarile ei: frumuseţea, disperarea, dumnezeirea, spaima, calmul, intunericul, lumina…