Nicolae Moldovan

Formele perfecte, arhetipale, nu au eliminat cu totul din alcatuirea lor gestul autoritar si, in acelasi timp, tandru al artistului care le-a modelat; spre a contraria sau a tulbura aceasta lume senina si esentializata, artistul recurge la entropie, intervine in forma si introduce (am putea spune chiar ca infige) in materialul alcatuitor, ordonat dar tenace, elemente metalice voit disarmonice sau chiar (vag) amenintatoare; intrucat repertoriul sau de forme face aluzie, intr-un demers de tip ritualic, la torsul feminin, putem presupune ca elementele metalice amintite sugereaza parul (care inceteaza a fi o podoaba, devenind povara), desi nici trimiterile catre alcatuirea savanta a tiarei nu pot fi neglijate; sa mai amintim si apetenta catre monumental a acestor piese, indiferent de dimensiunile lor, pentru a contura prezenta expozitionala a unui tanar artist, demna de atentia si memoria celorinteresati. – Dr. Doina Pauleanu, critic de arta si director al Muzeului de Arta Constanta.

Nicolae Moldovan inaugureaza in spatiul artistic autohton un nou minimalism amprentat cu subtile rezonante extrem-orientale, plin de un tonic si discret vitalism. Lutul mat si gresia monocrom glazurata evoca in sugestivele compozitii sculpturale,unele de tip Dada, sudura unor bizare constructe ale modernitatii pe un corp arhetipal. Alaturarile insolite au puternice ecouri suprarealiste, dar vigoarea, claritatea si puritatea volumului major – corpul arhetipal - aduc in discutie o noua sensibilitate dar si o directie noua in sculptura romaneasca. – Doina Mandru, critic de arta.

Austeritatea lucrarilor semnate de Nicolae Moldovan exprima viziunea sa monumentala, interesata de felul in care elementele realitatii pot fi asamblate pentru a sugera ideea de crestere; nu este un spor artificial sau haotic, ci unul atent supravegheat, pentru ca la sfarsitul acestui proces, materia trebuie regrupata, sistematizata, reasamblata conform unor modele in care geometria, fantezia, ingeniozitatea, armonia in acorduri majore isi creaza propriile norme. Culoarea insasi pare sa-si fi pierdut exuberanta; tonurile, desi profunde, sunt stinse si grave; dinamismul zonelor in disputa – cresterea nu este intotdeauna liniara si previzibila – s-a estompat sau chiar a disparut cu totul, resorbit de masa tacuta a volumelor in echilibru. – Dr. Doina Pauleanu, critic de arta si director al Muzeului de Arta Constanta.