Mirela Hagiu

Mirela Hagiu


Referinte Critice


Stiinta prin care artista manuieste pastelul e impresionanta: practic, niciodata n-am cunoscut o mai fericita imbinare intre tehnica picturii si acuarela, transpuse in culori de pastel. Ceea ce la prima vedere pare extrem de simplu, incat iti vine sa spui ca asa ceva poti face si tu, se dovedeste a fi un act de cultura complex care include stapanirea perspectivei liniare si cromatice, teoria contrastelor de culoare si acuratetea impusa de tehnica pastelului. Linie, pata si culoare alcatuiesc aici o treime indestructibila, pastrandu-si identitatea. … Iar daca Mirela Hagiu n-a aflat inca sau nu i s-a confirmat pana acum, o vom face noi astazi, martorii din umbra ai acestor peisaje: e bine sa mai aflam ca exista si astfel de artisti, incarcati de gloria unui trecut care pune pret pe civilizatia ochiului. – Ion Lazar, profesor universitar, pictor.

Delicatetea si discretia fireasca a artistei se regaseste si in lucrari- o pala de liniste a trecut, parca, peste spatiile asupra carora s-a oprit ochiul ei atent la amanunte decelabile doar de aceia care stiu sa vada.Colturile patinate de vreme sunt, in mod special, pe gustul expozantei, acestea oferindu-i posibilitatea de a-si demonstra maiestria de a sugera tonurile locale in acorduri pline de rafinament. – Adrian-Silvan Ionescu, istoric si critic de arta.

Mirela Hagiu se retrage, cu aceasta serie, din lumea concreta, corupta si abrupta si aduce pe simeze extensiile delicate ale spiritului sau. Nu se regaseste, în aceste lucrari vigoarea si firescul desenului desavarsit cu care ne-a obisnuit, nici lumina cernuta, din peisajele cu case vechi, înobilate de un ochi de artist care le-a iubit. Acum avem jocuri, cu patrate translucide, puzzle cu foita de aur, sageti, litere si simboluri, care creaza, la randul lor, demiurgic, lumea de la începutul lumii. Fiecare sens este negociat cu personalitatea culorilor si a formelor. Rezulta cateva fatete ale unei lumi paralele, patria unui spirit care poate zburda în libertate, cu bucuria frusta si pura a unui copil.– Madalina Mirea, istoric de arta.




Curriculum Vitae


DATA/LOCUL NASTERII: 15 august 1963, Bucuresti, Romania.

STUDII: 1978-81 Liceul „Nicolae Tonitza”, Bucuresti. 1981-85 Institutul de arte plastice „Nicolae Grigorescu”, Bucuresti, Clasa prof. Octav Grigorescu.

1990 Membru UAP din Romania

EXPOZITII PERSONALE:

1991 Galeria Galateea, Bucuresti

1994 Galeria Galateea, Bucuresti

1995 Galeria Caminul Artei Bucuresti

2003 Galeria Simeza, Bucuresti

2004 Institutul Cultural Roman, Viena, Austria

2005 Galeria VIC Art-Club, ONU, Viena, Austria

2009 Galeria IREXON, Bucuresti

2012 Galeria Frezia, Dej

2014 Galeria En Beauregard, Montreux, Elvetia

EXPOZITII DE GRUP:

1984 „Experiment” Galeria Kalinderu, Bucuresti

1986 „Salonul de Pictura, Sculptura si Grafica”, Bucuresti

1987 „Portret”, Galeria Caminul Artei, Bucuresti

1988 „Salonul Republican de Grafica”, Bucuresti

1989 Salonul Republican de Grafica, Bucuresti

1990 Expozitia Republicana a Tineretului, Bucuresti

„Romania Greets Europe”, Franta, Belgia, Germania, Olanda

1991 Expozitia de Desen si Gravura, Galeria Podul, Bucuresti

„Drawings and Etching”, Gijzenrooi Art Gallery, Olanda

1992 Salonul Tineretului, Teatrul National, Bucuresti

„Desen A-Z”, Galeria Simeza, Bucuresti

Expozitia”Desen-Gravura”, Teatrul Odeon, Bucuresti

1993 „Concursul Tinerilor Pictori si Gravori”, Galeria Dominus Z-Art,

„Flori” Galeria Dominus, Bucuresti

Expozitia Nationala a Tineretului, Teatrul National, Bucuresti

1994 „Flori in Grafica Romaneasca Contemporana”, Dominus Z-Art

Expozitie de Gravura, Galeria Podul, Bucuresti

Expozitie de Grafica Contemporana, Iasi, Galati, Brasov

Pictura, Sculptura, Grafica si Arte Decorative, Teatrul National

1995 „Flori, Expozitie de Pictura”, Galeria Dominus, Bucuresti.

Salonul de Grafica, Teatrul National, Bucuresti

„Expozitie de Desen”, Arad

„Expozitie de Desen si Pictura”, Muzeul de Arta, Ploiesti

1996 Expozitia Filialei de Grafica, Bucuresti, Galeria Simeza.

Expozitie de Grafica, Casa Parlamentului Romaniei

1997 „Expozitie de Desen”, Galeria Apollo, Bucuresti.

Expozitie de grup, „Border”, Durham, Anglia.

1998 Expozitie de grup, GoldArt Gallery, Hotelul Hilton, Bucuresti

2000 „Expozitie de Grafica si Pictura” la Galeria de arta Dominus, Bucuresti

Expozitie de grup la GoldArt Gallery, Hotelul Hilton, Bucuresti

2002 „Salonul de Grafica”, Galeria Simeza, Bucuresti

2003 „Expozitia Filialei de Grafica” Bucuresti, Galeria Simeza, Bucuresti

2004 „Grafica si Pictura”, Galeria de arta a UAP, Bistrita

2005 „Grafica si Pictura”, Galeria Institutului IRECSON, Bucuresti

Expozitie de grup, Baku Art Gallery, Bucuresti

2006 Expozitie de grup, Galeria UAP, Targu-Mures

„Bucurestiul Vechi”, Galeria Institutului IRECSON, Bucuresti

2007 „Pictura si Sculptura contemporana”, Mivan Development, Bucuresti

2009 Expozitie de grup „Conexiuni”, Valcea

Expozitia „Per aspera ad astra”, Institutul Irecson, Bucuresti

„Zilele culturii armane”, Muzeul de Arta, Constanta

„Orasul. Muntele. Marea”- Centrul multicultural Sinagoga, Bistrita

Expozitia Simpozionului GorjFest, Muzeul de Arta, Tg. Jiu.

2010 „Artistul roman la lucru in Romania”- Galeria Apollo, Bucuresti

„Expozitia Ziarului Neconventional”, Galeria Fundatiei Carol I, Bucuresti

„Suvenir de Bucuresti”, Elite-Atr Gallery, Bucuresti

2011 „Expozitia Ziarului Neconventional”, Galeria Fundatiei Carol I, Bucuresti

Expozitia taberei de creatie Arcus, „Galeria din Grajd”, Arcu

Expozitia „Arte in Bucuresti”, Galeria Simeza

Expozitia „Calatorie in lumea imaginilor”, Ellite ArtClub, Bucuresti

„Grafica Romaneasca 2011”, Galeria Caminul Artei, Bucuresti, Iasi

2012 „Eclectic 1000: un parti prix”, Fundatia Lowendal, Bucuresti

Simpozionul de pictura – centrul de cultura Arcus, jud. Covasna

„GraficaRomaneasca 2012”, Galeria Caminul Artei, Bucuresti

„Suvenir de iarna”, Galeria Elite Art, Bucuresti

„Iarna in Pictura, Grafica si Icoana”, galeria IREXON, Bucuresti

„Bienala Ion Andreescu”, Buzau.

2013 „In memoriam- Traian Bradean”, Galeria EliteProfArt, Bucuresti

Expozitia „Fronius Art 2013” Turnul Fierarilor, Sighisoara.

„Salonul de Acuarela”-Galeria Simeza, Bucuresti.

„Portrete si peisaje in Muntii Apuseni”, Albac, jud. Alba

Salonul Artelor „Temeiuri”, Palatul Parlamentului Romaniei, Bucuresti

ARTE IN BUCURESTI, Galeria Simeza, Bucuresti.

Salonul de Gravura, Galeria Simeza, Bucuresti

„Grafica Romaneasca 2013”, Galeria Caminul Artei, Bucuresti

2014 „Expozitie de Acuarela”, Galeria Elite Art, Bucuresti

Expozitia „Suvenir de Sibiu” - 2014, Sibiu

„Peisaje Dobrogene”, Manastirea Sf.Ioan Casian, Dobrogea

Expozitia Taberei de creatie „Maldaresti Plein –Air”, complexul Muzeal, Maldaresti, jud.Valcea

„Grafica Romaneasca 2014”, galeria Caminul Artei, Bucuresti

„Expozitia Ziarului Neconventional”, Muzeul Taranului, Bucuresti

„Expozitia de arta plastica Saloanele Astrei”, complexul Muzeal Astra, Sibiu

„Interferente culturale – creatie si restaurare la Sud si la Nord de Dunare”, organizat de AFAPRR, Biblioteca Nationala, Bucuresti

Salonul National de Pictura „Ferestre”, Bucuresti

TABERE DE CREATIE:

1993 Tabara de vara, Turnu Severin 1995 Tabara de vara, Comarnic, Prahova 2003 Tabara de vara, Colibita, Bistrita „Traditie si Postmodernitate”, Valcea 2004 Tabara de primavara, Eforie Nord Tabara de vara, Eforie Nord 2006 Tabara la „Curtea Bavareza”Targu-Mures 2009 Bursa Muzeului Enescu si Pro Helvetia Tabara Centrului Cultural Tescani Simpozionul Natioanal de Pictura-Orasul.Muntele. Marea.-Bistrita GorjFest-Tabara Internationala, Tg. Jiu 2010 Tabara de creatie la Tihuta, Societatea de concerte, Bistrita 2011 Tabara de creatie de la Arcus, jud. Covasna 2012 Tabara de creatie de la Arcus, jud. Covasna 2013 Tabara de creatie „Fronius Art”, Sighisoara Tabara Nationala de Pictura „Portrete si peisaje in Muntii Apuseni” Albac, jud Alba. 2014 Tabara international de Arta Plastica”Peisaje dobrogene” man.Sf.Ioan Cassian, Dobrogea. Tabara de creatie “Maldaresti Plein-Air”,Complexul Muzeal Maldaresti, Jud. Valcea

PREMII: 2011 Premiul pentru pictura, SMB, Bucuresti

WORK-SHOPS: 2005 Galeria de Arta a Fundatiei, Bucuresti-Baku Art Gallery

LUCRARI IN COLECTII PUBLICE SI PARTICULARE: Muzeul de Arta din Ploiesti Muzeul de Arta din Constanta Muzeul „Casa Simian” Valcea Muzeul Taranului Roman, Bucuresti Ministerul de Externe al Romaniei Parlamentului Romaniei Societe Generale Romania MobiFon Bucuresti

Romania, USA, Germania, Marea Britanie, Grecia, Elvetia, Olanda, Belgia, Israel, Franta, Canada, Japonia.

ILUSTRATIE DE CARTE: 1998 „Fat-Voinic si Domnita cea frumoasa”, de Nicolae Cojocaru, Editura Ion Creanga, Bucuresti 1989 „Mai jos de cerul albastru” de Vasile Preda, Editura Ion Creanga, Bucuresti 1994 „Lebada Vrajita – basme suedeze” de Dorin Iancu, Editura Junior Club