Ion Anghel

Neobosit si de neoprit, Ion Anghel, absolvent al Universitatii Nationale de Arta, clasa profesor Florin Ciubotaru, promotia 1998, expune la Galeria Senso de indata ce inchide o alta personala (cu lucrari diferite) la Muzeul Taranului Roman si in spatiul de proximitate al manifestarii Experiment 40, organizata in septembrie trecut la Muzeul de Arta Constanta. Coborand inca doi ani pe verticala timpului (si oprim aici enumerarea care insumeaza alte opt expozitii de la debutul din 1999), pot fi inregistrate doua manifestari bine primite – De la arta bruta la arta povera – 2013, Muzeul Taranului Roman si De la subiect la obiect– 2012, Galeria Cuhnia, Centrul Cultural Palatele Brancovenesti, Mogosoaia.

Pentru continuitate, am sugera chiar un titlu prezentei manifestari de la Galeria Senso; mentionandu-l: Ceea ce poate fi reprezentat, poate fi reprezentat cu elemente putine, declinam orice pretentie de originalitate, de vreme ce ne-am limitat la o parafraza dupa denumirea lucrarii lui Ion Anghel (numarul 20 din actuala expozitie), Ceea ce poate fi spus, poate fi spus in putine cuvinte.

Odata parcurs acest enunt, o abordare necorespunzatoare ne-ar putea abate pe un drum inchis, pe care incercam sa-l evitam prin cateva observatii cu caracter constatativ: Ion Anghel nu ierarhizeaza obiectele reprezentarii (cum s-ar putea crede din titlu si parafraza) pentru ca, din punctul sau de vedere, orice poate fi desenat, pictat, echivalat plastic – de la Agentul termic la Memoriile liftului, de la Facerea lumii la Buna credinta sau chiar la Cateva spatii goale – pentru a aminti doar cinci din cele treizeci de lucrari aflate pe simezele Galeriei Senso; cu toate acestea selectia, care exista (ceea ce poate fi spus) si reductia (parcimonia semnelor), vizeaza asociatiile, chiar parte din semnificatiile primare ale elementelor reprezentate; cu toate ca orice exemplu poate fi concludent in acest sens, il alegem pe cel intitulat Om (numarul 22 in catalog): evident ca in imagine nu apare niciun om; o serie de figuri geometrice – intre care triunghiul sau cercul – trasate cu mana voit nesigura si ingenua pot fi, la nevoie, simboluri antropologice, o serie de linii convergente par sa sugereze parti anatomice, cateva pete de culoare ne pot duce cu gandul la asceza, desertaciune sau confruntare; pentru a opri orice constructie explicativa, fie aceasta si erudita, artistul scrie apasat, cu grafie si delicii de incepator, cuvantul om si inchide orice discutie printr-un punct.

Denotativ, acest tip de abordare conduce catre un numar redus de elemente reprezentate, in cheie figurativa, abstracta sau in combinatii si dozaje greu de anticipat, dar mareste sansa privitorului de a urma traseele indicate si de a le conferi acoperire simbolica din propriul sau muzeu imaginar de arta recenta. Facerea lumii, de pilda, nu sugereaza, cum s-ar putea crede in prima instanta, momentul grandios al inceputului; fanta verticala in jurul careia cresc planuri de adancime redate perspectival poate fi cuvantul – respectiv cartea dintai sau, in buna descendenta borgesiana, anticiparea raiului (cu poarta stramta), care in viziunea marelui scriitor avea forma unei biblioteci.

Capacitatea de a doza inteligent, incitant, competent, uneori cu umor fin, reprezentationalul si opusul sau, traseele liniare si cele picturale, elemental brut si cel finisat cu acuratete (uneori chiar cu eleganta), elementele figurate perspectival cu cele aparent aleatorii, parcimonia cu excesul cromatic, imaginea bidimensionala cu volumul, tabietul cu aventura semnelor, vidul, albul, suprafata lipsita de semne cu fervoarea (uneori chiar cu incrancenarea) reprezentarii, uimirea ingenua cu reflexul cultural, transparenta cu densitatea, opacitatea sau chiar cu relieful, pata cu litera si numarul, suprafata de intensitate egala cu cea vibrata, modulata, degajata, risipita sau costransa prin contururi, obiectul cu memoria si devenirea sa, sunt date constitutive ale unei pasiuni combinatorii in care s-a resorbit deja, cu vadita asumare, elementul ludic.

Ion Anghel lucreaza mult, revine (uneori in salturi) si adauga, despovareaza, dezarticuleaza, preface, atacand locul comun, traseele, conotatiile, asamblarile previzibile. Ii plac dificultatea, experimentul, mutatia obiectelor, semnelor si sensurilor; poate gandi si crea, cu egala virtuozitate, atat in plan cat si in spatiu; limbajul utilizat evita agresivitatea, potentand firescul, cursivitatea, inventivitatea. – Dr. Doina Pauleanu, critic de arta si director al Muzeului de Arta.