Dumitru Radu face o trimitere la geneza in sens biblic si mediteaza cu mijloacele gandirii si ale simtirii lui de sculptor asupra acestei teme atat de vaste si de misterioase. De asemenea, lucrarile sale fac referire si la un fel de geneza a propriei creatii. Bronzul, la Dumitru Radu, nu este folosit intamplator, pentru ca el presupune un modelaj fin, aceasta actiune directa a mainii asupra materialului care poate fi prelucrat si care se leaga foarte bine cu ideea din geneza, a creatiei omului din lut. (…) Dumitru Radu creeaza o lume care seamana cu un portativ, iar pe acesta suntem noi, oamenii, ca niste note muzicale.
Exista dintotdeauna in creatia sa aceasta sinestezie intre ideea de muzica si imaginea plastica pe care el stie sa o puna in valoare intr-un fel particular si, pornind de la aceasta idee, exista o forma primordiala, un fel de pattern pe care artistul il preia constant, acel gen de palnie care ne trimite cu gandul spre instrumentul muzical, dar si spre acel nimic din care suntem noi creati, venind la viata. Este o bucurie ca sunt printre noi artisti care si-au implinit foarte bine mestesugul si isi manuiesc arta, urmarind totdeauna o idee si un proces de intelectie, doua lucruri esentiale pentru ca arta sa fie valoroasa si sa dureze“ - Luiza Barcan, critic de arta.
Muzica este partea imateriala care ne transpune si acesta a si fost mesajul meu. Forma este aluziva, menita sa creeze o atmosfera de detasare de cotidian prin muzica si de a trai dincolo de materie in lumea celesta - Dumitru Radu, sculptor.
BIOGRAFIE
(Valea Mare, Vâlcea, 1957)
Studii academice:
1981 - 1985 - Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu”, specialitatea Sculptură, profesor de desen, Cluj-Napoca;
2000 - 2006 - Studii de doctorat în cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Catedra Ştiinţa şi ingineria materialelor;
2006 - Doctor în Ştiinţa materialelor.
Activitate profesională:
- Conf. univ. la Facultatea de Teologie Ortodoxă (Artă Sacră), Universitatea din Bucureşti.
Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România
Membru al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Profesionişti, UNESCO, Paris, Franţa
PROIECTE
Expoziţii personale:
1988 - Expoziţia de sculptură Atelier 35, Galeria Orizont, Bucureşti;
1995, 1999 - Expoziţia de sculptură şi grafică, Galeria Simeza, Bucureşti;
2000 - Expoziţia de sculptură, Galeria Teatrul Naţional, Sala Rondă, Bucureşti;
2003 - Expoziţia de sculptură, Galeria Simeza, Bucureşti;
2004 - Expoziţia de sculptură şi grafică, Muzeul de Artă Contemporană, Râmnicu Vâlcea;
2007 - Expoziţia de sculptură, Galeria CASA LUXEMBURG, Sibiu;
2010 - Expoziţia de sculptură, Spektru Gallery, Veliko Tarnovo, Bulgaria.
Expoziţii de grup:
1984 - Expoziţia de artă, Galeria Filo, Cluj-Napoca;
1985 - Expoziţia municipală, Cluj-Napoca;
1986 - Bienala de sculptură, grafică şi pictură, Bucureşti;
1987, 1989, 1990 - Expoziţia Republicană de tineret, Bucureşti;
1987, 1989, 1993, 1994, 1997 - 1999, 2001 - 2003, 2010 - Expoziţia de Sculptură Mică, Galeria Orizont, Bucureşti;
1987, 1994, 1995, 1998, 1999, 2001 - 2004 - Expoziţia municipală, Bucureşti;
1988 - Bienala de artă, Bucureşti;
- Portret, Galeria Căminul Artei, Bucureşti;
1990 - Expoziţia de sculptură Dantesca, Ravenna, Italia;
1991 - Expoziţia Internaţională de sculptură, Fundaţia „Pagany”, Italia;
- Expoziţia de sculptură, Apeldoorn, Olanda;
1994 - Desene ale sculptorilor, Budapesta, Ungaria;
1995 - Expoziţia Internaţională de Artă, Sofia, Bulgaria;
1996 - Expoziţia de grafică, sculptură, Galeria Căminul Artei, Bucureşti;
- Expoziţia de grafică, sculptură, Galeria Galateea, Bucureşti;
- Expoziţia de sculptură, Rillieux-la-Pape, Franţa;
1997 - Expoziţia de sculptură, Fukuoka, Japonia;
1998 - Bienala de Sculptură Mică, Arad;
- Târgul Internaţional de Artă, Muzeul Naţional de Artă, Bucureşti;
- Arta în drum spre muzeu, Râmnicu Vâlcea;
1999 - Desene ale sculptorilor, Galeria Simeza, Bucureşti;
- Expoziţia de artă, Centrul cultural, Budapesta, Ungaria;
- Expoziţia de artă, Centrul cultural, Berlin, Germania;
- Expoziţia de Sculptură Contemporană, Galeria Miyazaki Airport, Japonia;
- Expoziţia de Sculptură Contemporană, Galeria Nakatsugawa, Japonia;
2000 - Târgul Internaţional de Artă, Circul de Stat, Bucureşti;
- Expoziţia de sculptură, Galeria Lamferdinge, Olanda;
- Expoziţia de sculptură, San Chung, Coreea;
2001 - Expoziţia de grafică, sculptură, Galeria Orizont, Bucureşti;
- Expoziţia Republicană de Artă, Pavilionul Romexpo, Bucureşti;
- Expoziţia de sculptură, Fuente Palmera, Spania;
- Expoziţia de sculptură, Fundaţia Kajima, Tokyo, Japonia;
2001, 2002- Târgul Internaţional de Artă, Teatrul Naţional, Bucureşti;
2002 - Expoziţia de sculptură, Galeria Conta 18, Bucureşti;
2003 - Desene ale sculptorilor, Galeria Orizont, Bucureşti;
- Expoziţie de Sculptură Contemporană, Galeria Apollo, Bucureşti;
2003 - Expoziţia de artă plastică „Saloanele Moldovei”, Republica Moldova;
2004 - Expoziţia de Sculptură Mică, Galeria Orizont, Bucureşti;
- Salonul Naţional „Artele focului”, Galeria Apollo, Bucureşti;
- Expoziţia de sculptură, Galeria Godefroy, Olanda;
- Expoziţia de sculptură, Tokyo, Japonia;
2005 - Expoziţie de Sculptură Contemporană, Galeria Apollo, Bucureşti;
- Totem, Târgu Mureş;
- Totem, Bistriţa;
- Totem, Târgovişte, Dâmboviţa;
- Expoziţia de sculptură, Nueva Carteya, Spania;
2006, 2007, 2009 - Expoziţia de Sculptură Mică, Galeria Apollo, Bucureşti;
2007 - Târgul de Artă, Pavilionul Romexpo, Bucureşti;
- Expoziţia de Sculptură, Biblioteca Municipală, Piteşti, Argeş;
- Bienala de sculptură, Toyamura, Japonia;
2008 - Expoziţia de Sculptură Mică, Galeria Veche, Cluj-Napoca;
- Expoziţia de Sculptură Mică, Muzeul de Artă Contemporană, Galaţi;
- Desene ale sculptorilor, Galeria Căminul Artei, Bucureşti;
- Expoziţia de Sculptură Mică, Galeria Căminul Artei, Bucureşti;
2009 - Expoziţia de artă plastică, Galeria Artex, Râmnicu Vâlcea;
- Expoziţia de sculptură „Vârsta de bronz”, Muzeul de Artă, Cluj-Napoca;
- Expoziţia de Sculptură Mică, Galeria Curagău, Cluj-Napoca;
- Colonia Şelari şi invitaţii, Galeria Apollo, Bucureşti;
2009 - 2013 - Salonul municipal de iarnă, Palatul Şuţu, Bucureşti;
2010 - Saloanele Moldovei, Buzău;
- DIALOG, Galeria Municipală, Veliko Târnovo, Bulgaria;
2010, 2011 - Desene ale sculptorilor, Galeria Simeza, Bucureşti;
2011 - BRONZ 2011, Galeria Simeza, Bucureşti;
- ÎNTRU ÎNTÂMPINARE..., Galeria Veroniki Art, Bucureşti;
- Expoziţia de sculptură „Vârsta de bronz”, Muzeul de Artă, Cluj-Napoca;
- Expoziţia de Sculptură Mică, Galeria Simeza, Bucureşti;
- Expoziţie internaţională de grup, Galeria Simeza, Bucureşti;
- Expoziţia de artă plastică, Chevannes-Changy, Franţa;
2013 - Salonul Artelor, ediţia a IV-a, „Sala Brâncuşi”, Palatul Parlamentului, Bucureşti;
- Expoziţia de sculptură „Vârsta de bronz”, Muzeul de Artă, Cluj-Napoca;
- Expoziţia de pictură şi sculptură „Rezonanţe 2013”, Galeria Simeza, Bucureşti;
- Expoziţia de pictură şi sculptură „Rezonanţe 2013”, Galeria de Artă, Focşani, Vrancea;
- Saloanele Astrei, Galeria Casa Artelor, Dumbrava Sibiului, Sibiu;
2014 - Expoziţia de sculptură şi grafică, Galeria Simeza”, Bucureşti;
- Expoziţia de artă plastică, Salina Ocnele Mari, Vâlcea.
Simpozioane:
1991 - Simpozionul Internaţional de Sculptură (marmură), de Stenen Poort, Olanda;
1992 - Simpozionul Internaţional de Sculptură Monumentală (marmură), Apeldorn, Olanda;
1994 - Simpozionul Internaţional de Sculptură Monumentală (piatră), Zalău, Sălaj;
1995 - Simpozionul Internaţional de Sculptură Monumentală (marmură), Morges, Elveţia;
1996 - Simpozionul Internaţional de Sculptură Monumentală (lemn), Rillieu la Pape, Franţa;
1997 - Simpozionul Internaţional de Sculptură Monumentală (marmură), Fukuoka, Japonia;
1999 - Simpozionul Internaţional de Sculptură Monumentală (marmură), Baia Mare, Maramureş;
- Simpozionul Internaţional de Sculptură Monumentală (marmură), Hotel Lebăda, Bucureşti;
- Simpozionul Internaţional de Sculptură Monumentală (marmură), Antalya, Turcia;
- Simpozionul Internaţional de Sculptură Monumentală (metal), Călăraşi;
2000 - Simpozionul Internaţional de Sculptură (granit), San Chung, Coreea;
- Simpozionul Internaţional de Sculptură (granit), La Châtre, Franţa;
2001 - Simpozionul Internaţional de Sculptură Monumentală (marmură), Piteşti, Argeş;
- Simpozionul Internaţional de Sculptură Monumentală „Constantin Brâncuşi” (piatră), Târgu Jiu, Gorj;
- Simpozionul Internaţional de Sculptură Monumentală (piatră), Fuente Palmera, Spania;
2003 - Simpozionul Internaţional de Sculptură Monumentală (marmură), Ankara, Turcia;
2005 - Simpozionul Internaţional de Sculptură Monumentală (piatră), Nueva Carteya, Spania;
- Simpozionul de sculptură “Ion Vlasiu” (lemn), Deda - Bistra, Mureş;
2006 - Simpozionul Internaţional de Sculptură Monumentală (andezit), Gölbosi, Ankara, Turcia;
2007 - Simpozionul de Sculptura Monumentală (marmură), Negreşti-Oaş, Satu Mare;
2011 - Simpozionul Internaţional de Sculptură Monumentală (piatră), Changy-Chevannes, Franţa.
Premii şi distincţii:
1997 - Premiul juriului, Simpozionul Internaţional de sculptură, Fukuoka, Japonia;
1999 - Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România pentru Sculptură;
2000 - Premiul special al juriului, Simpozionul Internaţional de scuptură, San Chung, Coreea;
- Premiul al III-lea, Simpozionul Internaţional de scuptură, La Châtre, Franţa;
2003 - Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România.