Dinu Campeanu

Lucrarile de dimensiuni mici si medii prezentate de Dinu Campeanu in expozitia deschisa la Galeria Senso prezinta nebanuite corespondente cu tapiseriile Celei Neamtu, alcatuind un ansamblu sobru si coerent, placut vederii si cugetarii. Lucrarile nu au nevoie de o retorica speciala pentru a se impune atentiei, ele traiesc si se aseaza pe simeze sau socluri sub semnul firescului si autenticitatii.

Dinu Campeanu lucreaza in lemn de stejar, par, ulm si salcam, colorat discret, aurit uneori, pe care il combina dupa caz cu bronz, piatra artificiala si sticla; la vremea instructiei sale trebuie sa fi citit spusa lui Luchian, care nu si-a pierdut nici in postmodernism, actualitatea: „Natura nu trebuie s-o imiti, nici sa o copiezi, trebuie sa lucrezi in felul ei…”. Respectul pentru materiale si tehnici niciodata uitate, carora li se adauga seriozitatea, profunzimea, intuitia, se manifesta cu efecte expresive durabile in lucrari precum Laicerul (scoarta ingusta din lana, tesuta cu dungi sau alesaturi si destinata a impodobi, mai ales in zona Moldovei, lavitele si peretii) din 2013, lemn policrom care a pastrat unduirea materialului textil, si-a pierdut exuberanta cromatica si ornamentica, dobandind o monumentlitate pregnanta, iar Stergarul realizat in acelasi an, din lemn de stejar si salcam (cu interventii de culoare) si piatra, pare a aduce ofranda interioarelor taranesti, podoaba impietrita a panzei.

Intr-o alta serie pot fi cuprinse Casa fereastra (lemn policrom), oferita prin golurile predominante, luminii solare, care le captuseste cu razele sale, Fereastra (bronz si lemn policrom, intr-o seducatoare cursivitate), impovarata de straturi compacte, triunghiulare, descriind forma unui fronton, Fereastra cerului (lemn policrom), aeriana, menita sa ocroteasca – adevarat acoperis al lumii – si Fereastra pamantului, in doua lucrari independente, realizate din bronz si lemn de ulm, respectiv bronz si lemn de par; elementului teluric nu ii este refuzata ascensiunea, presarata insa cu obstacole si oprelisti greu de ignorat.

„De la stiubeiul albinei ia model si asezare”, sustine Conachi in alt timp si context; termenul iesit din vocabularul curent arata natura preocuparilor sculptorului – cautare in arhaic, pentru a deslusi semnele vremurilor –, iar geometria perfecta a stupului intrupat indica un tip de organizare, la configurarea caruia isi va fi adus contributia si hieratismul sculpturii noastre medievale. In expozitie sunt cinci lucrari intitulte Stiubei (patru sunt numerotate), prima si ultima numai din lemn, urmatoarele din bronz si lemn policrom, alcatuite dintr-un element compact in forma de con, cort, coif, stiulete, varf de sageata straveche, striat in suprafata si ridicat pe una sau mai multe platforme cu trei sau patru picioare; din aceasta forma arhetipala se desprind lucrarile care alcatuiesc seria Rod (in aceasta expozitie doua la numar); prima in ordine cronologica, alcatuita din lemn si piatra artificiala, pastreaza modelul si asezarea stiubeielor, devenite aici plasa, urma a modelului, forma de ingradire rupta si distrusa pentru a accede la marul supradimensionat, cu certa trimitere biblica. Celalalt Rod este o implinire a formelor si incercarea de a transforma modelul geometric in suprafete si volume autonome. Modelul stupului se modifica in miscare ascensionala – Masa (Rod), pentru a sugera, prin randuri suprapuse de mere, tentatiile cunoasterii si bucuriile intelepciunii.

Lucrarile Ferecatura si Pomul vietii, cruciforme, fac trimitere la taina, la jertfa, la confruntare si la izbavire. Ramurile arborelui, ordonate, colorate, radiale, se opresc in momente de echilibru, iar lemnul trunchiului s-a asezat deja stabil pe pamantul din care creste. – Dr. Doina Pauleanu, critic de arta si director al Muzeului de Arta din Constanta.

Ram si Rod

Nascut in luna de Faurar a lui 1946, copilarit fie la Josenii secuiesti, fie la poale de Bucovina, acum, la patru decenii de atelier bucurestean, ii simt sculptorului Dinu Campeanu radacinile rurale care implinesc cresterea de forme. Face parte din specia, tot mai rara, a creatorilor inca locuiti de buna-cuviinta a facerii-cu-miez din materiale natural nobile. Exista un punct de echilibru formal datorat stilisticii lemnului. Poate ca, la acesti artisti, fibra cresterii in coroana – ca plinatate, ca sambure al temeinicului – e subliminala, mai ales in deceniile de maturitate. Iata cum, in ultimii patru ani de atelier, „Pomul vietii” devine explicit un corolar al familiilor de forme pe care sculptorul le-a sadit in cele peste 33 de simpozioane de cioplire in piatra sau in lemn.

Profund meticulos, nedemonstrativ, Dinu Campeanu isi contine arpegiul armonios de volume expresive si, de-a lungul meridianelor unde a fost invitat si a trudit (in patrulaterul Portugalia-Scotia-Macedonia-Liban), a lasat un repertoriu coerent, onest si autentic, crescut din rezolvarile sculpturii de sela. In 1983, a „rodit” prima expozitie personala la Galeria Simeza, iar acum, in Cuhnia Palatului de la Mogosoaia, inchina „radacinilor” Cusma lui Campan.

Viguros, dar nu monolitic, ci jucat in ritm de moduli centripeti, inventiv pe cateva familii de forme cu talc arhaizant, Dinu Campeanu are o eleganta sinusoida de rezolvare a principiilor de degrosare a materiei. Recognoscibil ca marca sculptorica, prefera, cel mai frecvent, convexitatea, forma-fruct turgescenta si conglomeratul ca de rod-ciorchine. Boabe-bosaje, crestaturi-carelaje, asize-retea anima volumele ca dupa un tratament de bucearda uriasa. E un atac de cioplire care face fagure – figurat si de sen. Ca manifessst de marcare litica, a sculptat stele monumentale cvasicilindrice, un soi de stiulete-stup, in Turingia / 1997, Stiria / 1998, Caldasul lusitan / 2000 sau Pitesti / 2001. In variante mici din lemn patinat, stupii (tumuli globulari pe socluri cu trei ori patru picioare) capata numele stravechi de stiubeie. Pot figura, prin transgresii firesti, Rodul, Cosnita, Cuibul sau Piatra de hotar. Acum un deceniu, Capita de la Bogati-Arges ajunge sa fie o zidire conica, un asamblaj modular din sferturi de trunchiuri pentru soba.

Asadar, Dinu Campeanu stie sa dea expresie vibranta pentru plinul rodului, poate capta forta multiplului adunat axial. Iar in diastola formelor, stie, prin contrast, sa deplieze compozitia. Marturie sta seria Ferecaturilor, articulari pe verticala, cu trama evoluand cruciform, de voleturi in unghiuri ample fata de un ax-cotor tratat in cabosoane. Apoi, „fereastra-ferecare” devine un binom interesant pentru alta familie de forme. Sunt stele aproape de macrorelief, cu decupajul triunghiular al unui colt si cu retrageri treptate de muluri: Fereastra Cerului si Fereastra Pamantului. Cand concepe aliniamente de Ferestre ale Pamantului (Dumbrava Sibiului / 1993) sau de Cuburi-cruci (Oarba de Mures / 1991), sculptorul nu ataca nelinistit vectorii spatiului, ci ii domoleste cu tactul si ritmul reculegerii.

In cele din urma, in gandirea structiva a artistului apare sensul eleat al curgerii. Tema Apei Vietii de pe falezei Tulcei / 2002 lanseaza compunerea nonstructiva in contracurbe care, in lemn si, deopotriva, in piatra, devin Stergarul, Laicerul si Valul de pomenire. Forme liber unduioase, cu crestaturi suitoare si ruptura expresiva in fatete, convoaca patina colorata. Culoarea irumpe si in marea cruce-troita a Pomului Vietii / 2013. Veche-sidefie, ca in ultimele cadre din pelicula Rubliov.– Aurelia Mocanu, critic de arta.

Pentru Dinu Campeanu, inclinatiile stilistice se indreapta catre un anumit tip de baroc modern care integreaza formele obiectelor tehnice intr-o imagine densa ce aminteste de Arta vechilor sculptori in lemn; comentariu stilizat, plin de poezie si vigoare, de o realitate transformata in metafora...”

„Dinu Campeanu este un artist care descopera in fibra lemnului o vibratie silentioasa si o comunica in structurile concentrate ale sculpturii sale. In traditia vechii sculpturi in lemn, operele sale (evocand, uneori, ornamentalul artei traditionale si cel al sculpturii medievale) au o caldura nebanuita. – Extras din „CRONICA PLASTICA” (Dan Grigorescu), „Romania Libera” 1978, 1979.

Printr-un schimb energetic vital, demersul lui Dinu Campeanu oscileaza in mod constant intre sculptura monumentala si sculptura de mici dimensiuni. Iau nastere din aceeasi matrita stilistica – in care sunt laminate in mod savant elementele instrumentarului arhaic, provenite din hieratismul bizantin si din stilizarea abstracta. In aceasta regenerare plina de monumentalitate si de finete consta tensiunea din care sculptura isi extrage vitalitatea. – Magda Carneci, „MAC 2000” – Grand Palais 1993.