Cristina Bolborea

Exercitiul de admiratie al Cristinei Bolborea fata de maestri precum Van Eyck sau Rubens isi gaseste forma originala in tesatura si motivele unor covoare etalate in trompe l’oeil pe diferite suporturi; transpuneri tridimensionale, recognoscibile, aceste obiecte spatiale realizate din gresie angobata au o pregnanta vizuala care staruie pe retina mirata, insufletita, fermecata; covoare venite din Orient se intorc la portile sale dupa ce au adastat in imaginatia sau opera acestor pictori cu asemenea intensitate, incat posteritatea, indatorata, le-a daruit chiar numele lor. Intr-un alt registru morfologic, artista ne asigura ca Istoria se scrie, [iar]timbre(le) o poarta; si ajunge departe, dupa ce va fi trecut prin Ochiul furtunii, pentru a-si afla, nu fara ocol sau hatisuri, destinatarul. - Dr. Doina Pauleanu, critic de arta si director Muzeul de Arta din Constanta.

Memoriile islamice care lasa o amprenta de nesters pe o anumita matrice estetica portugheza regasesc in arta faiantei una dintre expresiile sale cele mai fericite. Aceste „pietre slefuite”, dupa cum exprima insasi numele „al zulej”, devin piese fundamentale in structurarea arhitecturilor nationale. Gratie iluzionismului pe care-l provoaca, prin de materializarea spatiului, faianta isi asuma, in Portugalia, protagonismul, ca material decorativ exterior, rezervat in alte spatii pieilor si textilelor. Textile pe care lucrarile Cristinei Bolborea le recupereaza, explorand plasticitatea lutului pentru a compune covoare si tesaturi, bogat intretesute. Maniera in care aceste obiecte sunt dispuse si juxtapuse in spatiul acestei expozitii evoca imaginea targurilor islamice, acele locuri care reprezinta, in jocul amintirilor conectate la copilarie si tinerete, spatiul miraculos unde se desfasoara povestile exotice ale Sheherezadei, unde pernele moi presarate ne invita sa ne oprim, sa luam loc si sa ascultam. Dar ea se afla aici suspendata in timp, pietrificata, in marturiile smulse de un Vezuviu ignorat a carui lava incandescenta a vaporizat materia, si a pastrat din obiectele care ocupau spatiul doar formele. Mai simtim si umbra celor care au trait aici, momentul imediat dinaintea plecarii lor, in tesaturile asezate la intamplare pe scaune ori in farfurii, vestigii ale acestor prezente absente.

Aceasta calatorie printre memorii se extinde asupra motivelor desenate si incizate de un calator necunoscut si asupra impresiilor sale din acele locuri, imagini somptuoase din targuri indepartate si produsele lor. Desenele calatoresc prin timp si ne impresioneaza, imortalizate in imutabilitatea materiei si in tacerea imaginilor, iar cromatica reziduala devine marturie a culorilor vii si bogate care le acopereau odinioara. Printre fragilitatea de-acum imutabila a acestor amintiri, se ivesc, din loc in loc, marturii arhitectonice, ruine ale spatiilor pierdute. Pardoseli luminoase care reflecta pe pamant stralucirea cerului, vestigiile unui zid si chiar o coloana, elementul axial al spatiului si singurul supravietuitor al unui templu astazi uitat.

Magia a locuit, odinioara, in acest spatiu. Prezenta in inele caudate si minutioase, piese fascinante unde si-au gasit adapost djinn capriciosi. In aceste bijuterii, sub anumite efecte ale luminii, inca putem ghici privirea acestor fiinte fantastice, rafinate si malitioase, eradicate din spatiul existential de progresul crescand al ratiunii.

Acestea sunt doar cateva din imaginile evocate de obiectele create de Cristina Bolborea. Senzualitatea si exotismul unei lumi apropiate iluzoriu, dar in realitate atat de departe. Posibilitatea de a alimenta fantezia si imaginatia, de a incuraja creatia si transmiterea povestilor. Multe ar fi de spus despre solutiile estetice gasite de catre artista. Am putea vorbi despre influente si referinte. Credem, insa, ca cea mai mare realizare a sa este capacitatea obiectelor pe care le-a creat de a evoca naratiuni, fapt care, intr-o lume tot mai (i)rationala, este, in sine, o performanta demna de elogiat...

Expunerea lucrarilor Cristinei Bolborea nu ar fi fost posibila fara sprijinul Domnului Ambasador al Romaniei in Portugalia, Vasile Popovici, al Domnului Director al Institutului Cultural Roman, Daniel Nicolescu, cu ajutorul doamnei Roxana Ripeanu, si fara neobosita echipa de la Museu Nacional do Azulejo. Datoram multumiri calduroase artistei, care ne-a sprijinit permanent, precum si sponsorilor muzeului: Lusitania, Companhia de Seguros, SA si Sotinco. - Maria Antónia Pinto de Matos, Director Museu Nacional do Azulejo.

Temperatura artistica extrema. Cod rosu

O hermeneutica a distantelor (intre brut si finit, intre desenul interior si cel exterior, intre culoarea dinainte si de dupa foc) ne poate aminti in ce masura ceramica a ramas unul dintre cele mai complexe si mai anevoioase limbaje plastice din zilele noastre. Ecartul dintre culoarea de apa asezata pe hartie si aceeasi culoare uscata, dintre uleiul din tub si cel de pe panza, ori dintre acrilicul din varful pensulei si cel ramas pe canava se subtiaza, in timp, in siajul unor continue inovatii tehnice, pentru a diminua sau chiar anula intervalul aleatoriului, gradul de risc, distanta, in fine, dintre intentie si realizare, dintre viziune si punerea ei in opera. E vorba aici nu doar despre comoditate, ci si despre exigenta si eficienta (importante azimuturi ale modernitatii, inclusiv in spatiul artelor plastice), despre gasirea mediilor celor mai potrivite pentru transmiterea emotiei, fara alterari de parcurs. In aceste conditii, recursul la limbajul ceramicii poate parea o regresie, o simulare sau retraire a ancestralului si, simultan, din punct de vedere teoretic, o forma de arheologie.

Cristina Bolborea traieste aceasta dura si miraculoasa experienta artistica de cateva decenii, cu chibzuinta si curaj, cu umilitate si entuziasm, intr-o maniera absolut personala, reusind sa transforme obstacolul distantei in amorsa. Intr-un fel ciudat, aproape inexplicabil, stie cum vor arata obiectele ei la iesirea din cuptor, stie nu doar cromatica, ci si intreaga geografie a crachelurilor din glazurile ei, nu se incurca in sperante paroxistice, nu se lasa mangaiata de increderea in bunavointa zeului focului. Isi gandeste, cu alte cuvinte, creatia intr-un mod care nu scapa o clipa de sub control, reusind sa-si traduca, intotdeauna precis, taios, intentiile. Tocmai de aceea, covoarele ei, ácele ei de chiparos, fantasmele ei livresti sau mitologice sunt exact ceea ce si-a dorit sa fie: fasii fosnitoare de tesatura, placi portelanate cu miros de rasina, duhuri volatile ferecate in platosa dura a ceramicii. Pastrand, altfel spus, toata poezia si forta viziunii, in ciuda lungului lant de calcule mentale si de slalomuri printre imprevizibile, care le-au dat chip sensibil. Locuri unde voi fi: o efigie tematica a a acestei puteri de a prevedea, de a sti cum arata viitorul, de a presimti posibilul.

Construite dintr-un material acum rece, obiectele ei pastreaza in molecula artistica incandescenta celor peste o mie de grade Celsius ale cuptorului in care au fost arse. - Daniel Nicolescu, critic de arta si journalist, directorul Institutului Cultural Roman din Lisabona.

O lume in efigie

In momentele sale de scepticism si de nesiguranta, artistul din spatiul artelor decorative face tot ce-i sta in putinta pentru a-si nega identitatea. In disperare de cauza, el isi pierde pina si minimalul instinct de conservare, uitind, pur si simplu, ca natura propriei creativitati nu este nici confundabila si nici substituibila.

In aceasta clipa fragila, in care indoiala si aspiratia se impletesc insesizabil, el descopera noi teritorii si prinde gustul riscant al dezertarilor. Iar teritoriul predilect, cu precadere al celor care vin dinspre artele focului, dar nu numai, este sculptura, uneori discret acompaniata de pictura. Astfel, in mod tacit, dar nu mai putin radical, sticlarul devine sculptor in sticla, metalistul, sculptor in metal, ceramistul, sculptor in ceramica sau in portelan s.a.m.d. Aceasta bizara tentatie a migratiei, departe de a confirma idealuri, nu face decit sa falsifice si sa dezarticuleze unul dintre cele mai complexe si mai spectaculoase coduri artistice, anume acela al artelor decorative.

Evaluind prost si inadecvat o prezumtiva diferenta de autoritate - expresiva, morala, filosofica si simbolica - dintre obiectul decorativ si cel apartinind asa numitelor arte majore , artistul din prima categorie se comporta la fel de van ca si falsul credincios care, ignorindu-si propriile limite, este convins ca Dumnezeu poate fi mai accesibil inlauntrul unei alte religii decit aceea in care s-a nascut. Efectul este unul singur si inevitabil – ratarea intilnirii cu Dumnezeu si, deopotriva, cu sine insusi. Cind, dimpotriva, artistul este constient de natura ireductibila a limbajului sau, de libertatea fara limite inlauntrul propriei lumi, de infinitele posibilitati de comunicare prin mijloacele specifice, creatia sa are aceeasi autoritate, aceeasi maretie, aceeasi profunzime si, daca nu este prea mult, aceeasi metafizica implicita ca orice reper major al creatiei omenesti, indiferent in ce limbaj ar fi ea exprimata.

Scapata de obsesiile artelor limitrofe si de tentatia bunului din vecini, nu prin cine stie ce miracol, ci printr-o ferma constiinta de sine si printr-o cunoastere profunda a lumii artistice in care s-a instalat si pe care o imbogateste permanent prin propra sa actiune, Cristina Bolborea nu face sculptura, nici direct si nici prin ricoseu, ci exact ceea ce si-a propus, adica arta decorativa, in sens larg, si ceramica, in sens restrins. Si parca anume spre a confirma aceasta observatie, artista nu numai ca nu subordoneaza natura decorativa a lucrarilor sale unui alt nivel de lectura, suspect de o mai inalta autoritate, ci, dimpotriva, ii exacerbeaza aceasta latura pina la a o transforma in calea unica de acces la sensurile profunde ale lumii.

Pornind de la modelul (si motivul) bijuteriei, al obiectului apotropaic, al covorului oriental etc., ele insele metafore ale Lumii, ale Cosmosului, concentrate culturale care implica, la fiecare pas, prezenta unui creator, a unui factor activ care aduce elogiul sau umil si extatic Marii Creatii, Cristina Bolborea face un pas mai departe. Ea eternizeaza modelul, structura, morfologia, transferindu-le expresia din perceptia conjuncturala in efigie, iar materiile textile sau materialele recuperate, cum ar fi fragmentele de sticla bruta sau deseurile metalice, docile, vremelnice si derizorii, prin propria lor natura sau prin hazardul unor circumstante, se transforma, iremediabil, din substanta minerala incremenita, intr-un univers geologic si viu deopotriva, incoruptibil si misterios datorita dimensiunii spirituale pe care o dobindeste

Tocmai prin asumarea deplina a statului ornamental al motivului, prin trecerea lui dintr-o realitate in alta, prin sacrificarea oricarei functii previzibile si prin separarea decisiva a imaginii de existenta imediata a modelului, imaginea devenind unica lui ratiune de a fi, Cristina Bolborea scoate obiectul decorativ de sub determinismul sau major, acela al absolutei opacitati, creind, simultan, premisele pentru o lectura in transparenta si pentru o intelegere in profunzime.

Bijuteriile imense, baroce, grele si imponderabile in aceeasi masura, dar si covoarele increminte, dintr-un alt ciclu, spectacolul mumificat al unui vast repertoriu ornamental, lumea incifrata a semnelor, conversia amorfului, a fragmentului, a pamintului salbatic sau a materialelor recuperate, la ordinea inalta a unei geometrii tainice si a unei trairi depline, la limita dintre senzorial si mistica, implicarea miinii, prin modelaj si asamblare, ca generatoare de viata, si a focului purificator, ca vehicul al eternitatii, sint tot atitea straturi ale unui real dinamic in cautarea propriului sau echilibru launtric.

Fara niciun enunt strain discursului specific si folosind strict instrumentarul expresiv al artelor decorative, artista creeaza un cimp vast de lectura si deschide largi orizonturi de comunicare tocmai pentru ca nu se abate de la alfabetul si de la codurile proprii si nu se lasa amagita de promisiunile unor exterioritati fantasmatice.

Asezate laolalta, privite ca un ansamblu coerent si diversificat in acelasi timp, sugerind o succesiune tulburatoare de clipe faste, de respiratii incorporate, in care o materie indecisa intre amorf si fluid incremeneste mistic, asemenea suspendarii intregii firi din temporalitatea ei istorica in clipa nasterii lui Iisus, lucrarile decorative ale Cristinei Bolborea isi cedeaza individualitatea in beneficiul unei alcatuiri simfonice. Ele devin parte dintr-o instalatie imensa, care se prelungeste dincolo de limitele imediate ale obiectului, dar si de acelea, mai putin perceptibile, insa la fel de traumatizante, ale materiei insesi, pentru ca mecanismul gindirii care le-a generat si sugestia de infinitate pe care, prin repetitie, o creeaza, nu circumscriu un spatiu si un timp anume, ci, dimpotriva, definesc mai degraba categorii generale, cum ar fi acelea de Spatiu si de Timp, pur si simplu. Inca o dovada, daca mai era nevoie, ca intotdeauna efigia supravietuieste oricarei existente accidentale si trece dincolo de orice corporalitate previzibila.- Pavel Susara, critic de arta.

Cand am patruns in cea mai recenta expozitie a ceramistei Cristina Bolborea, sub boltile de caramida tocita ale ghetariei palatului brancovenesc de la Mogosoaia, mi-au tintuit privirea ca niste "pasari ale Paradisului", monumentale si aeriene totodata, bijuteriile de lut somptuos, de metal laborios serpuit, de sticla bruta policroma si scanteietoare, izvodite de fantezia fertila si cultivata a artistei. Ele m-au facut sa-mi amintesc de rafinata barbarie a podoabei nomade despre care am scris cate ceva in tineretea mea indepartata, iar cheia lor contemporana m-a incantat. Aflu ca va pleca spre Extremul Occident in tara colorata de "azulejos" si ritmata de "fado", ceea ce m-a facut sa-mi amintesc ca pentru prietenii nostri portughezi bijuteriile barbare sunt o parte a patrimoniului national, cutare fibula sau cutare brosa din Estramadura timpurilor vizigote aflandu-se in vecinatatea inedita a bijuteriilor de portelan gandite de Cristina Bolborea. Cred, asadar, ca pe latinii Apusului si pe cei ai Rasaritului ii va fi unind acelasi vis somptuos despre podoabe cu pietre fermecate si naturi fierbinti.” - acad. Razvan Theodorescu.

Asterneri de falduri coapte

In anii ‘70-’80, arta ceramica romaneasca cunostea o emulatie reala intre doua centre universitare (Capitala si Clujul transilvan) si intre cateva fabrici de gresie si portelan care primeau artisti cu proiecte indraznete. O ceramista foarte originala, Ioana Setran, creatoare de ierburi, corole si anatomii de insecte in portelan filiform, devenita membra a Academiei Internationale de la Geneva, era, totodata profesoara la prestigiosul liceu de arta din Bucuresti. Dupa trei decenii, eleva sa, Cristina, fascinata din adolescenta de plasticitatea povestitoare a pamantului ars, a devenit cadru universitar, membra in stafful galeriei bucurestene „Galateea“ profilata pe ceramica si curator pentru expozitii dedicate artelor focului.

Dupa un studiu academic doctoral dedicat ceramicii parietale din Asia Centrala, Cristina Bolborea a ramas imbibata de tiparele hipnotice ale decorativului oriental. Sublimarea Paradisului si Covorul-Gradina pot alimenta valuri de forme si rubaiate vizuale seducatoare. Primul mogul, Babur, s-a aparat si el de aleatoriul peisajului indian ordonand degraba gradini care sa induca starea paradisiaca proiectata de traditia islamica in lumea de dincolo. Schema simbolica a Paradisului, gradina ordonata, s-a bucurat de o frenetica arta a substituirii ei dinspre horticol-arhitectural. Prima deductie metonimica au fost covoarele, devenite parcele de ametitor caleidoscop floral.

Ceramista Cristina Bolborea depaseste sapte ani expozitionali cu plieri si strangeri moi asupra unor plinte de lut pe care le-a investit, grafologic si empatic, ca tipare de covoare orientale. Piesele marii sale familii (cu zece increngaturi de rudenie) au, generic, dimensiunile intime ale pernei. Sunt reductiile unui covor zburator ajuns peste varf de minaret. Imersata in pattern-ul artelor aplicate islamice, artista a avut o interesanta crestere de variatiuni formale. Apoi de afinare a aplicarii efectului decorativ si a solutiilor spatiale care devin melopeea subliminala a expunerii lor, pentru prima oara dimpreuna. Unduite, rotite, infasurate peste bara, pliate pe tava sau lunecand pe gheridoane, carpetele de lut conjuga toate verbele maleabilitatii argilei arse. E o citire surpriza, o incantare cu meraviglia. E si un incognito neomanierist, prin translarea unei expresivitati si gramatici artistice dintr-un regn in altul. Decorul geometric-floral al covorului persan este sumarizat prin inventive incizii in retele, amprentari pe registre, cursiva unui snur de pasta ori relief mic sau compresii, la care se adauga, in final, decisiva manevra a rulajului, a asternerii si a cutarii. Faldul, moliciunea pretioasa pe care o sondeaza Cristina Bolborea, va fi impietrita de coacerea gresiei si a portelanului, scaldata in glazuri albastrii. „Ma numesc azul“ poate fi si cronica modulilor stelati-octogonali de cahle sau placile de gresie parietale cu desen incizat, reprezentand draperii, vase orientale din familia ibricelor si uneori chiparosi stufosi.

Plecand de la grosimea ondulata a covorului, lutul se intrupeaza intr-un tarziu ca modul cubic, cu ochiuri de rasuflat, in perne. Apoi, dincolo de scara umana, in turnul-herma, marcand polul est al visarii mainii si ochiului, atunci cand deschizi o fereastra la susur de izvor paradisiac, Salsabil. - Aurelia Mocanu, critic de arta si journalist.

Orfevrerie in ceramica

In general, Artistul e fiinta cea mai fascinata de intamplare. Ii place la nebunie (uneori, si peste limita acesteia!) sa se bizuie pe ceea ce numim hazard. De ce ne miram? Degeaba, fiindca omitem un adevar: el insusi, Artistul, este rezultatul unei incrucisari de enigme si insusiri aleatorii, pe care numai Bunul Dumnezeu o mestereste in creuzetul Lui, aflat pe bancul de lucru divin din Atelierul de Fiinte.

Cristina Bolborea apartine unei astfel de specii de artisti, care isi leaga frumos destinul de o retea bine presarata cu momente faste de hazard (fireste, nu fara un sprijin real de har dumnezeiesc, de mestesug robace si de imaginatie debordanta!). Ultimul este sansa exceptionala a unei grandioase „personale”, intr-unul dintre spatiile expozitionale dinMuseu Nacional do Azulejo din Lisabona, poate cel mai visat loc de expunere pentru orice creator in ceramica, din lumea intreaga. Sansa care, bineinteles ca, odata fructificata, transforma numaidecat performanta in consacrare luminoasa.

Arta Cristinei Bolborea coboara, cu siguranta, din rezonantele unei tematici manufacturiere a culturii orientale. Lucrarile ei sunt parca exemplare scoase din Muzeul Imaginar al semintiilor dintai ale Lumii, studii etnografice de tesaturi si textile ce asigura, altminteri, stralucirea oricarei civilizatii, in general. Exista acolo – in spatiul acesta mitic al artistei, dezghiocate parca din intimitatea causului ancestral, fiindca descoperim un fior de illo tempore in tot ceea ce iese de sub mainile ei – zeci de velinte, toale, perne, stergare, paretare, fete de masa, perdele, parca tesute de generatii nenumarate de artizani de pe toate Drumurile Matasii. Apoi, vedem covoare multicolore, parca de Buhara sau de aiurea, pe care le boteaza cu numele unor artisti celebri (Rubens, van Eyck, Holbein, Velásquez). Sau ansambluri decorative spectaculoase, prin sugestiile aproape filosofice. Sau tablourile migaloase si ambitioase (peisaje, naturi moarte, compozitii etc.). Tuturor acestora, doar un singur detaliu le mai trebuie adaugat. Atat! Un amanunt. Ca intreg acestmaterial documentar cu iz arhaic, toate aceste piese, aduse cu mintea din Muzeul Bogatiilor Lumii, nu sunt din panza de in, din etamina sau din borangic, nu sunt cusute cu ata sau cu fir de aur ori de matase, covoarele nu sunt tesute la razboi.

Nu, nu, nu – de trei ori nu! Ele sunt modelate in pamant ars, in ceramica – asa valurite, asa impaturite – cu o incredibila minutie si cu o atentie strunita asupra fiecarui detaliu, pe care, daca n-as cunoaste autorul, le-as numi para-normale. Doar daca te apleci asupra lor, descoperi cele mai fine aplicatii, cele mai mici cusaturi decorative (unele cat varful de ac!), sute si mii de motive geometrice sau florale ce sunt aplicate cu o lejeritate, cu o naturalete si cu o nonsalanta, pe care numai marii artisti sau mestesugari ai rabdarii orientale le poseda. Ai zice ca artista a luat locul Penelopei universale si, asezata la fereastra, unde e lumina mai buna, continua sa coasa, de sute si sute de ani, minunile ce vor umple lada de zestre a viitoarelor generatii ale lumii. Doar ca totul este „cusut” din ceramica, printr-un fabulos si uluitor act de imblanzire a pamantului. Pamant din care, Cristina Bolborea face absolut ce vrea. Modeleaza chiar si absolutul...

Stergare chitite frumos, cu o retorica florala provocatoare. Naturi moarte fabuloase. Ca niste tablouri in tablou. Totul este aplicat pe ceramica. Unduita. Topos incert. Dinamica reprimata. Un lirism al solidului. Si, foarte curios, lipsita de senzatia de coagulare data, de regula, de pamantul ars. Ai impresia ca lucrarile abia se tin infasurate si astepti din clipa-n clipa ca ele sa se despleteasca. Sa curga in valuri. E o serenada a unei epopei ce va sa fie narata. O expectatie mereu amanata parca a povestilor indreptate spre binecunoscutul calif abbasid. Ca-n teoria mortificarii trupului. Cu cat impingi mai mult asteptarea, cu atat se ascute placerea ce va sosi. Neastamparata, Cristina Bolborea a scotocit in sala de amintiri spiritualeale Marelui Orient si a scos de acolo minunatii inimaginabile. Pe care le-a fixat in ceramica. In miscare. Fluidizate de adierea mentalului natural. O forma mentisornamentala. Astfel incat, perceptia optica nevoiasa cere ajutorul tactilului. La un moment dat, simti imboldul greu represibil de a atinge cu mana ceramica. De a o mangaia. In plus, toate aceste desfasurari moi si catifelate pretind imaginatiei sa scoata, de unde-o sti, o unda de parfum de mosc rapusa alene pe abur de paine cruda, pusa pe stergar.

Daca ai fi inchis intr-o incapere, pe intuneric si ai simti aceasta provocare osmica (si cosmica!), ai sti fara nicio indoiala ca acolo se afla lucrarea Cristinei Bolborea. In timp ce, de afara, ai jura ca se aude clar o invocatie. Slavind faptele unui orfevru in ceramica.” - Florin Toma, Cronicart - VIATA ROMANEASCA.

ICR Lisabona 15 iulie 2015

„Locuri unde voi fi" expozitie de ceramica de Cristina Bolborea la Museu Nacional do Azulejo

TEMPERATURA ARTISTICA EXTREMA. COD ROSUCristina Bolborea prezinta o impresionanta expozitie individuala la Museu Nacional do Azulejo Pe data de 15 iulie, Museu Nacional do Azulejo, in parteneriat cu Institutul Cultural Roman de la Lisabona, inaugureaza expozitia de ceramica “Locuri unde voi fi” a artistei Cristina Bolborea. Pana pe data de 5 ianuarie 2015, in sala de expozitii a muzeului, se deschide o fereastra spre un loc magic: peste o suta de piese din ceramica, sticla si metal, impartite pe teme cu nume enigmatice (Ochiul furtunii, Covoarele maestrilor, Ace de chiparos, Ma numesc turcoaz sau Bijuterii din cutia neagra). Maniera in care aceste obiecte sunt dispuse si juxtapuse in spatiul acestei expozitii evoca imaginea targurilor islamice, spatiul miraculos unde se desfasoara povestile exotice ale Sheherezadei… Specializata in arta ceramicii si cu o vasta experienta in domeniu, Cristina Bolborea “nu se lasa mangaiata de increderea in bunavointa zeului focului”. Covoarele ei, ácele ei de chiparos, fantasmele ei livresti sau mitologice sunt exact ceea ce si-a dorit sa fie: fasii fosnitoare de tesatura, placi portelanate cu miros de rasina, duhuri volatile ferecate in platosa dura a ceramicii. Cristina Bolborea este o artista cu o bogata activitate profesionala. A obtinut titlul de doctor in Arte Plastice si Decorative la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti, institutie in cadrul careia, incepand cu anul 2000, este profesor si cercetator. Cristina Bolborea este curator pentru expozitii de arta decorativa contemporana la Galeriile Orizont, Galateea (din Bucuresti) si Centrul Cultural Palatele Brancovenesti (Mogosoaia). A expus individual si a participat la diverse expozitii colective.

Florin Toma - Viata Romaneasca 3-4/2014

CRISTINA BOLBOREA – Cutia Neagra a Domnitei Cristina

In urma cu sase ani, imi notam cateva ganduri despre o expozitie a Cristinei Bolborea, deschisa in Sala de lectura a Teatrului ACT. Si scriam asa: „Stergare chitite frumos. Sau brauri cu motive florale bizare. Sau naturi moarte. Ca niste tablouri in tablou. Totul este cusut pe ceramica. Unduita. Topos incert. Dinamica reprimata. Un lirism al solidului. Si, foarte curios, fara senzatia de coagulare data, de regula, de pamantul ars. Ai impresia ca lucrarile abia se tin infasurate si astepti din clipa-n clipa ca ele sa se despleteasca. Sa curga in valuri. E o serenada a unei epopei ce va sa fie povestita. Intr-o expectatie mereu amanata. Ca si teoria mortificarii trupului. Cu cat impingi mai mult asteptarea, cu atat se ascute placerea. Neastamparata, Cristina Bolborea a scotocit in lada de zestre a bunicii si a scos de acolo minunatii inimaginabile. Pe care le-a fixat in ceramica. In miscare. Fluidizate de adierea mentalului natural. O forma mentis ornamentala si orientala. Astfel incat, perceptia optica nevoiasa cere ajutorul tactilului. La un moment dat, simti imboldul greu represibil de a te inalta pe varfuri si de a atinge cu mana ceramica. In plus, fiindca aici voiam sa ajungem, toate aceste desfasurari moi si catifelate au un parfum de mosc amestecat cu un abur greu sesizabil de paine cruda pusa pe stergar. Daca ai fi inchis intr-o camera, pe intuneric si ai simti acest melanj, ai sti fara nicio indoiala ca acolo se afla lucrurile Cristinei Bolborea. In timp ce, de afara, ai jura ca se aude clar o incantatie. Spre a slavi faptele unui orfevru in ceramica.” Erau acolo parca zeci de toale, velinte, stergare, paretare, fete de masa, perdele tesute de zeci de generatii de artizani din Drumul Matasii, cu maiestria mestesugului de a coase. Numai ca ele nu erau din panza de in, din etamina sau din borangic. Nu, nu, nu! Ele erau zamislite in pamant ars, in ceramica – asa valurite, asa impaturite – cu o incredibila minutie si cu o atentie strunita asupra fiecarui detaliu, care, daca n-as cunoaste personajul uman, as numi-o, in gluma, fireste, clinica (i-am si spus-o, de fapt, obtinand, in schimb, un zambet!). Daca te apleci asupra lor, descoperi cele mai fine aplicatii, cele mai mici cusaturi decorative (unele cat varful de ac!), sute si mii de motive geometrice sau florale ce sunt aplicate cu o lejeritate, cu o naturalete si cu o nonsalanta pe care numai marii artisti ai rabdarii le poseda. Ai zice ca Cristina Bolborea, asezata la fereastra, unde e lumina mai buna, continua sa coasa, de sute de ani, minunile ce vor umple lada de zestre a viitoarelor generatii. Doar ca totul este „cusut” din ceramica, printr-un fabulos si uluitor act de imblanzire a pamantului. Acum, insa vom scrie altfel. Pentru ca si lucrarile aflate in expozitia de la „ghetaria” Palatului Mogosoaia, intitulata „Bijuterii din Cutia Neagra”, sunt diferite. Avem acum o viziune noua asupra obiectului casnic-patrimonial cu valente artistice. Nu mai e vorba de studii etnografice in ceramica, ci de bijuterii. Nesanatoase. Cele din „cutia neagra” a artistei, acolo unde imaginatia se des-franeaza si provoaca – prin adevarate distorsiuni ale materiei sub forme diverse – fiori veritabili de catharsis. Sigur – fara sa zabovim prea mult in acest joc – „cutia neagra” poate fi dublu alimentata semantic. Caseta neagra cu intarsii de abanos, captusita cu catifea visinie, in care stau bijuurile de familie si, atat de celebra, incat a devenit un loc comun. Dar si, totodata, „cutia neagra” a aparatului de zbor cu care pluteste Cristina Bolborea printre norii fanteziei (si in care se gasesc, probabil, inregistrate toate conversatiile Artistei cu vocea geniului...). Ce umfla un pic acordul cu absurdul este ca aceste bijuterii, de preferinta inele, sunt foarte mari, anneau-ul propriu-zis fiind din ceramica decorata cu elemente ce imita panza de blue-jeans(!), in timp ce pietrele transparente – pe post de agate, opale, lapis-lazuli, granate, rubine – sunt de-a dreptul uriase si prinse intr-o montura foarte iscusita. Apoi, agatate cu fire subtiri de metal de tavanul boltit, lucrarile par ca plutesc. Si mai sunt de observat, doua lucruri, deloc intamplatoare, fiindca fac apologia inutilizabilului. Mai intai, ca bijuteriile ajung nu in dreptul ochiului celui care le admira, ci in dreptul bratului, ca si cum, din cochetarie, ai fi tentat sa intinzi mana si s-o petreci prin gaura inelului (ce are diametrul de aproape o jumatate de metru!). Apoi, anneau-ul fiecarei bijuterii este din ceramica, dar nu e perfect rotund, ci distorsionat, impletit, rupt, ca un cordon din carpa sifonata... De fapt, acesta este si apropoul subliminal al artistei: relicve deteriorare de timp, rupte, moi, aproape curgand, ascunse multa vreme in „cutia neagra” a imaginarului personal. Daca vreti, un relicvariu subconstient al oboselii normalului, acolo unde totul capata forme bizare, himerele devin materiale, iar plasmuirile capata dimensiuni uluitoare. Bref! Un depozit de nascociri cu utilitate zero. Iar, in lipsa acesteia din urma, normal, se insinueaza frisonul estetic.

CRISTINA «AZULEJO» BOLBOREA

Asa ar putea sa se prezinte de acum incolo binecunoscuta ceramista Cristina Bolborea – absolut legitim credem – dupa periplul portughez de, iata, aproape un an, cu expozitia sa, Locuri unde voi fi (Lugares onde estarei). Din 15 iulie si pana la 5 ianuarie 2015, ceramista a expus proiectul sau artistic-expozitional la cel mai prestigios muzeu lusitan (acolo unde se afla istoria unui mestesug stravechi!), am numit Museu Nacional do Azulejo din Lisabona. Invitatia entuziasta a directoarei Maria Antónia Pinto de Matos a fost acceptata cu emotie de catre cea mai originala artista in ceramica de la noi (folosim termenul la modul generic, fiindca ea lucreaza nu doar in ceramica, ci si in gresie, si in portelan, si in sticla, si in piatra semipretioasa!), a carei pasiune irepresibila catre miturile, temele si mestesugurile orientale, ca niste povesti sheherazadice, cu inspiratii din covorul caspic si de Buhara, a uimit mediile artistice din Romania. Astfel ca, si prin intermedierea Institutului Cultural din Lisabona, Cristina Bolborea a expus timp de patru luni, intr-un spatiu de 200 de metri patrati, amenajat cu un gust si o inspiratie deosebite, peste 200 de piese din ceramica, sticla, gresie si metal, adica fantasmele ei livresti sau mitologice, imposibilele ei fasii de ceramica parca fosnitoare, reunite in cateva cicluri ce ne sunt cunoscute: Ochiul furtunii, Covoarele maestrilor, Ace de chiparos, Ma numesc turcoaz si Bijuterii din cutia neagra. Peretii pe fond negru, cu stative iesite pentru celebrele „stergare” de ceramica, apoi, placile portelanate, dupa care, in mijlocul salii – instalatia ei binecunoscuta (ce a facut deliciul privitorilor si in expozitia „Efigii”, din 2012, de la Simeza!), totemul din gresie, inconjurat de faimoasele si neverosimilele „perne” din ceramica, apoi fiecare grup concentrat pe tema, pentru ca, pe fundal, sa fie expuse intr-o vitrina de sticla, uriasele ei bijuterii (pe care le-am admirat in primavara trecuta, in Ghetaria de la Palatul Mogosoaia!). Repet: am vazut zeci de fotografii din expozitie, care mi-au dat certitudinea ca expozitia s-a bucurat nu doar de auspiciile rarisime ale celui mai select si faimos muzeu al istoriei ceramicii cu dubla deschidere: Occident-Orient, dar a beneficiat si de o serioasa, impecabila si absolut profesionista „scenografie” si „regie”. Elemente care au adus la vernisaj – spun martorii, alaturi de artista insasi – un public numeros, artisti, specialisti si experti in „azulejo” care au apreciat cum se cuvine lucrarile originale ale artistei din Romania. Daniel Nicolescu, directorul ICR Lisabona, remarca, in cuvantul sau de deschidere, contextul pretios in care se include expozitia Lugares onde estarei: „Penultima expunere de aici – Terra Ignis, semnata de vedeta artei spaniole actuale, Barceló – si ultima – o panorama a portelanului chinezesc si a influentei sale asupra artei portugheze – vorbesc de la sine despre criteriile de rigoare si de calitate artistica ce guverneaza selectiile temporare de la Museu Nacional do Azulejo.” La final, Teresa Mourão, notabila din cadrul Directiei Generale a Patrimoniului Cultural din Portugalia a propus etalarea lucrarilor Cristinei Bolborea pana in august 2015, cate trei luni, la Museu Nacional Machado Castro din Coimbra (intr-un spatiu muzeal de referinta, aflat la raspantia simbolica dintre Sé Nova si Universitatea din Coimbra, una dintre cele mai vechi si mai prestigioase institutii de invatamat din Europa!), apoi, la Museu Nacional Soares dos Reis (Posto) si, in final, la Museu Municipal de Faro (Algarve). Aceasta expozitie itineranta este, in alt fel, recunoasterea atat a originalitatii unei opere plastice de sorginte romaneasca, cat si a unui „atache” comun surprinzator intre doua civilizatii si culturi infratite pe multe coordonate – inclusiv lingvistice! – chiar daca aflate la doua margini opuse ale aceleiasi Europe. - Florin Toma - Viata Romaneasca 3-4/2015

Magul grafician si deopotriva pictor, Odilon Redon, decreta in jurnalul sau de acum un veac: „Femeia este prevestitorul nostru suprem“. Expozitii cu titluri incitante: Bijuterii din Cutia Neagra si Cronica unei insule scufundate sint gazduite, toata luna mai, in doua dintre acareturile Complexului Muzeal Palatele Mogosoaia: Casa Artelor si Ghetaria. Doua creatoare cu palmares de cite sapte expozitii personale dau masura unei creativitati cu elan metaforic declarat, unde imaginativul este exemplar slujit de tehnici artistice perfect antrenate: ceramista Cristina Bolborea (n.1956) si graficiana Carmen Nistorescu (n.1974). De un an deja, la Palatele Mogosoaia se etaleaza, intr-un fel de cub expozitional, creatia recenta din domeniul Artelor Focului. Provocator balans, fosta „Ghetarie“ brancoveneasca de linga lac primeste coboritor, intunecat, criptic, chiar ritualic (prin stilpul central masiv si prin apareiajul boltit din caramida veche), cele mai interesante – vezi seducatoare – selectii de portofolii in sticla sau ceramica, deci redevabile tehnologiei focului. Cu un efort colateral admirabil sarcinilor sale universitare, curatoarea acestei linii expozitionale este ceramista Cristina Bolborea. Ca si colegele din stafful Galateei (galerie bucuresteana a UAP, specializata de aproape trei ani pe creatia de ceramica cu standarde internationale), Cristina Bolborea este intr-un an de emulatie exemplara. A accelerat ultimii sapte ani de simeze si a conceput aceasta expozitie personala pentru atmosfera arhitecturala pe care o pastoreste curatorial la Mogosoaia: Bijuterii din Cutia Neagra.

Dupa un studiu academic doctoral dedicat ceramicii parietale din Asia Centrala, Cristina Bolborea a ramas imbibata de tiparele hipnotice ale decorativului oriental. Creatia sa recenta a devenit sinonima cu povestea covorului persan-otoman interpretat in lut, in asterneri de falduri coapte. Substituirea materiilor-titlu, incognito-ul de tip neo manierist o pasioneaza, invocind tutela metonimiei in textul catalogului sau. Imersata in patternul artelor aplicate islamice, ceramista a avut o crestere interesanta de variatiuni formale care tind, asimptotic, sa cucereasca spatiul si sa se „instaleze“ scenografic. Inelele din benzi de portelan de Limoges se expandeaza literalmente in planuri multidirectionale. La propriu, prinderile ingenioase intre materii dificile trimit la practica emulativa a assemblage-ului. Capata dimensiunile unor harnasamente torsionate, pretioase, dar si torturante. Logodna sau centura de castitate din Sicilia maura? Cabosonul lor mare din bulgare de cristal optic confera, totusi, un punct nodal. Artista activeaza, in ideea de inel (de altfel, mare cit un chivot, un fel de inele votive), comuniunea, alianta, nobletea, starea de gratie. Suspendate in aer si semiobscuritate, tramele circulare, bogate in texturi si torsiuni, prind fascicolul de raze ca intr-un gigantic sipet surprins in plutire imponderabila. Daca e sa conotam Cutia Neagra cu marturia de tip calatorie aviatica, sintem poftiti sa devenim martori la procesul facerii odoarelor: la croire, coacere, montare, dozare, variatiune, corectie. Rezolutia e sigura, zborul continua in cercuri de portelan: trepidatia formelor, creativitate, placerea mixajului. - Aurelia Mocanu - Doamne la Palat: bijuterii si dulceturi - Observatorul Cultural - 9 mai 2014

Din 15 iulie pana la 1 noiembrie 2014, ceramista Cristina Bolborea poate sa se decline, european vorbind, „Ma numesc Azul-ejo”! Asta pentru ca alesese „Ma numesc turcoaz” pentru una dintre numeroasele teme ceramice orientalizante pe care le-a pus in opera, incepand cu 2006. Din amonte-pamukian, a studiat doctoral decorativul central-asiatic, s-a resursat imagistic din izvodul covorului anatolian, a faldat si incizat placile de gresie ori portelan cu arabesc persan. Argumentul pentru numele nou de scena al Cristinei (ca Doamna „Azulejo”) a fost, mai presus de toate, acceptarea cu entuziasm a proiectului sau expozitional de catre directoarea-muzeolog, Maria Antónia Pinto de Matos. Apoi, prin medierea curatoriala a directorului Institutului Cultural Roman la tarm lusitan, Daniel Nicolescu, a fost pus la cale un „incandescent” eveniment la prestigiosul Museu Nacional do Azulejodin Lisabona.

Totul a pornit de la o seductie expozitionala, din 2012, a cronicarului de arta, care este, printre alte serioase competente culturale, Daniel Nicolescu: „Efigii” de la Galeria Simeza, personala Cristinei Bolborea, care a fusese un ingenios ansamblu ceramic, captator de referinte culturale aulice. Motoarele au fost turate de atunci, pentru a face o expozitie „exploziv de grea” chiar in „Ochiul furtunii” (alt titlu de serii ceramice), adica la cel mai select muzeu al istoriei ceramicii cu dubla polaritate, Orient-Occident. Dupa cum just a relatat Nicolescu in presa, contextul expozitiei unui artist roman pe scena culturala portugheza a fost de rang maxim: „Penultima expunere de aici – Terra Ignis, semnata de vedeta artei spaniole actuale, Barceló si ultima – o panorama a portelanului chinezesc si a influentei sale asupra artei portugheze – vorbesc de la sine despre criteriile de rigoare si de calitate artistica care guverneaza selectiile temporare de la Museu Nacional do Azulejo.” La vernisaj a fost public mult, ceramisti locali notorii, placut surprinsi, transmisii TV si, finalmente, un interes neprevazut, dar real, de itinerare la alte muzee portugheze. Teresa Mourão, notabila din cadrul Directiei Generale a Patrimoniului Cultural, a propus etalarea Cristiei Bolborea pana in august 2015, cate trei luni, la Museu Nacional Machado Castro(Coimbra), Museu Nacional Soares dos Reis (Porto) si la Museu Municipal de Faro (Algarve). Nu avem decat a ne bucura si consemna turneul ce va sa fie.

Sigur este ca ea, Cristina Bolborea, a trait cu intensitate si cu o abnegatie organizatorica supraumana etapele curatoriale. In ultima vreme, avusese experiente de producator-de-show-plastic la galeriile bucurestene specializate pentru artele focului, Galateea sau Ghetaria Mogosoaiei. Saltul institutional a fost un miracol pe covor zburator. Expozitia si catalogul pentru Portugalia poarta un titlu incantatoriu/premonitoriu: „Locuri unde voi fi”. Caci artista a produs, invatand din mers, care sunt criteriile maximale de profesionalism pe diverse paliere de facere, pentru un eveniment muzeal international. A conceput, astfel, ambasada consistenta pe care o presupune un catalog trilingv, cu sase semnaturi dedicate seriilor sale ceramice, cu fotografiere somptuoasa semnata de Marius Caraman, cu layout si aparat tehnic ireprosabil. Si-a conceput solutii de ambalare si scenariul fiecarei verigi de instalare a unui veritabil ambient ceramic in salile vizitate cu luni inainte. Cristina Bolborea a parcurs si cvasi-autofinantat, atingand starea de alerta in rosu, sansa si efortul acestei iesiri la rampa europeana a unui creator roman. Pentru doua scene artistice slab sustinute statal si cu maxim risc de fragilitate a artefactelor, artista si-a confirmat, in fapt cultural, tenacitatea proprie, cu care s-a lansat, dupa o coacere lenta, direct spre afis cu antet muzeal de rang istoric.” - Aurelia Mocanu - Alerta vermelho - Observatorul Cultural - 29 aug 2014

CV

Nascuta: 11 mai 1956, Bucuresti, Romania

Studii:

2009 Doctorat in arte plastice si decorative - Universitatea Nationala de Arte – Bucuresti, Romania

1981 Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” - Bucuresti, sectia ceramica

1975 Liceul de Arte Plastice „N.Tonitza”- Bucuresti

Afiliatii: din 1990 membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania

Parcurs:

din 2000 cadru universitar la Universitatea Nationala de Arte - Bucuresti

din 2012 activitate de curatoriat pentru expozitii de arta decorativa contemporana la galeriile „Orizont”, „ Galateea” (Bucuresti) si „Centrul Cultural Palatele Brancovenesti” (Mogosoaia)

din 2009 activitate de cercetare si participari la sesiuni de comunicari organizate de Universitatea Nationala de Arte – Bucuresti: 2009, 2010, 2012, 2012

2012 coordonator al sesiunii de comunicari Traditie si inovatie in artele decorative (organizata de Universitatea Nationala de Arte – Bucuresti), ISBN 978-606-8296-80-7

Expozitii personale:

1995, 2009 (desen-pictura), 2006, 2007, 2008, 2009, 2012, 2014, 2015 (ceramica)

2015 Locuri unde voi fi, artist invitat la Bienala Internationala de Ceramica, Aveiro, Portugalia

2015 Locuri unde voi fi, Museu Nacional Grao Vasco si Quinta da Cruz, Viseu, Portugalia

2015 Locuri unde voi fi, Museu Nacional Machado de Castro, Coimbra, Portugalia

2014 Locuri unde voi fi, Museu Nacional do Azulejo, Lisabona, Portugalia

2014 Bijuterii din cutia neagra, Centrul Cultural Palatele Brancovenesti, Bucuresti

2012 Efigii, Simeza, Bucuresti

2009 Timpul, Teatrul Act, Bucuresti

2009 Covor, UNAgaleria, Bucuresti

2008 Naturi statice, Teatrul Act, Bucuresti

2007 Stralucitoarea veritabila, Galateea, Bucuresti

2006 Tehnica arhitectului, Galateea, Bucuresti

1995 Hartile mele, Caminul Artei, Bucuresti

Premii:

2013 Mentiune de onoare la Cluj International Ceramics Biennale

2012 Premiul Cel mai bun obiect – Reapar prin design – Muzeul Taranului Roman, Bucuresti

2011 Premiul Salonului la Salonul National de Ceramica „Costel Badea”, Constanta

Publicatii:

2014 Cristina Bolborea Locuri unde voi fi – Places to be there – Lugares onde estarei, Editura UNArte, ISBN 9786067200126

2012 Cristina Bolborea – coordonator proiect Traditie si inovatie in artele decorative, Editura UNArte, ISBN 978-606-8296-80-7

2009 Cristina Bolborea Covorul ceramic in traditia persana, Editura UNArte, ISBN 978-973-1922-78-2

Participari la expozitii de grup (selectie):

2015 Blouse Roumaine, Femme roumaine – Lisabona, Portugalia;

Arte in Bucuresti – Orizont, Bucuresti; Artisti romani – Bienala Internationala de Ceramica, Cluj

2014 Desenandu-l pe Pessoa. Mastile Poetului - casa memoriala Fernando Pessoa, Lisabona;

Femart-Nihil sine UNA dea - Centrul artelor vizuale;

Ceramic rendez-vous II, Galateea, Bucuresti;

Art Safari Bucuresti; Decorativ Art - Palatul Parlamentului – Bucuresti;

Continuitate in Artele Focului - ArtYourself Bucuresti;

Profesori FADD – Centrul Artelor Vizuale Bucuresti;

Preambul CAR – Galateea Bucuresti;

Targul de arta contemporana CAR(Contemporary Art Ruhr) – Germania;

Grafica Romaneasca - Centrul Artelor Vizuale Bucuresti

2013 International Ceramics Biennale,editia I – Cluj;

Galateea azi - Centrul Cultural Palatele Brancovenesti;

Ceramica - expozitie internationala, Umbrele albului, Identitati (in)formale, Persona si Desenul, o parere, o pasare – Galateea - Bucuresti;

Salonul artelor “Temeiuri”- editia IV- Palatul Parlamentului – Bucuresti; Salonul Sticlei - Ordinul Arhitectilor din Romania - Bucuresti

2012 Bienala Decorative Arts - Palatul Parlamentului;

Arte in Bucuresti, editia III si Femart - Centrul Artelor Vizuale;

Salonul National de Arta Decorativa - editia XII, Muzeul National Cotroceni;

Reapar prin design - Muzeul Taranului Roman; MicaCeraMica, Invitati in atelier si Scrisoare – Galateea;

Salonul National de Miniatura Textila, Salonul de Iarna – Orizont;

Istorii Rescrise – Muzeul National de Istorie a Romaniei - Bucuresti;

Salonul National de Ceramica „Costel Badea” - editia II, West Meets East – Carti pentru minte si suflet – Constanta;

West Meets East – A Cultural Book Exchange - Focsani

2011 Maestrii artelor decorative - Intimitate si mister – Centrul Cultural Palatele Brancovenesti;

Ceramic Rendez-vous Galateea -Salonul Sticlei, Arte in Bucuresti – editia II, Salonul de Iarna – Orizont, West Meets East – A Cultural Book Exchange – UNAgaleria, Salonul Mic – Caminul Artei – Bucuresti;

Salonul National de Ceramica „Costel Badea” – editia I, Constanta; West Meets East – A Cultural Book Exchange, Iasi

2010 Salonul National de Arta Decorativa - editia XI, Muzeul National Cotroceni, West Meets East – A Cultural Book Exchange – UNAgaleria – Bucuresti

2009 Ceramica Romaneasca Azi - Centrul Cultural Palatele Brancovenesti

Lucrari in:

Museu Nacional do Azulejo, Lisabona, Portugalia;Casa memoriala Fernando Pessoa, Lisabona, Portugalia;Museu Nacional Machado de Castro, Coimbra, Portugalia; Museu Nacional Grao Vasco si Quinta da Cruz, Viseu, Portugalia