Cristian Pentelescu

Monumentale prin viziune si nu neaparat prin dimensiuni, lucrarile prezentate de Cristian Pentelescu aduc laolalta trasee abstracte si forme recognoscibile, suprafete stralucitoare si zone in care materia a fost atacata, invinsa si oprita din mersul ei ascendent, forme rupte sau retezate care se cer prelungite mental si forme prelungi care se inchid in ele insele, separatii vremelnice sau combinatii greu de argumentat si pastrat, o lume care penduleaza intre real si imaginar, intre concret si metafora, intre recursul admirativ la formele stiute si o inventivitate puternic filtrata, chiar cenzurata.

Sculptorul este atras de momentele de echilibru, de seninatate, pe care le inregistreaza in procesul de creatie si selectie descris anterior, iar acestea nu sunt rare; el stie, ca noi toti, de altfel, ca intr-o clepsidra nisipul curge pâna se epuizeaza, dar inregistreaza si reda doar faptul in sine, fara a se lasa doborât la gândul ca timpul fuge ireparabil (in fond, forma poate fi inversata); rezultanta este o sculptura armonioasa si placuta ochiului, sugestiva si lipsita de gesture patetice, cu mesaj moral implicit, dar nu insistent sau suparator. „Ghemul” s-a ordonat in trasee vizibile si previzibile, „Inelul” este un dar de ospitalitate, „Cuplul” rezista netulburat, „Contopirea” tinde catre forma perfectiunii, dar nu-si leapada sau neaga traseele adiacente. „Poarta” este, desigur, deschiderea asteptata, dar pragul este atât de inalt, incât pare de netrecut, iar forma sa curba isi descarca greutatea pe ziduri laterale, atacate de vreme; intr-o alta ipostaziere, volume compacte ingusteaza trecerea, dar nu o suprima; cea de-a treia poarta din aceasta expozitie, de data aceasta in marmura – semn ca motivul reprezinta o directie de investigatie si aprofundare constanta – isi micsoreaza si geometrizeaza golul prin care s-ar putea pasi, dând seama de faptul ca artistul vegheaza, cuantifica, observa, califica. Cred ca nu exista tema iconografica mai tulburatoare in sculptura decât cea numita „Pietà” (Maica Domnului tinându-si fiul mort pe genunchi), transpusa in marile galerii ale lumii si in muzeele noastre imaginare in reprezentari nepereche. La Cristian Pentelescu si in lucrarea din aceasta expozitie, trupul inert si intors cu fata catre tarâna al fiului a devenit deja parte din rânduiala cosmica, in timp ce durerea rascolitoare a mamei s-a transformat, pentru fiecare dintre noi, in arcprotector. Cu o sfiala pe care implinirile operei nu o justifica – dar este a omului si de aceea cu atât mai rara –, Cristian Pentelescu isi constituie un univers plastic plin de ispite si reusite vizuale, o lume a gândului senin si a aspiratiei catre perfectiunea formala, un univers in care mestesugul devine arta, iar arta – mestesug (tékhne), asa cum s-a intâmplat demult, pilduitor, in Elada. - Doina Pauleanu, critic de arta si director al Muzeului de Arta Constanta

Sculpturile lui Pentelescu sunt mult mai incarcate de energii si tensiuni launtrice. Privind ansamblul sculpturilor sale, avem impresia ca acestea s-ar situa sub semnul vortexului. Una dintre lucrari chiar poarta acest nume. In jurul nucleului acestei compozitii graviteaza, pe traiectorii circulare, forme fusiforme purtatoare de energii vitale menite sa-i fertilizeze miezul, lasând potentialitatea nasterii unei noi eflorescente sau a unei noi forme de viata. Gradul de esentializare a elementelor componente ale compozitiei lasa loc puterii de generalizare, acelei bine-venite ambiguitati plastice. Principiul gravitarii particulei in jurul nucleului isi gaseste oglindirea in evenimentele macrocosmice ale sistemelor planetare sau galactice. Lucrarea la care facem referire pare un inel de logodna al unei zeite cosmice. O buna parte a sculpturilor sale exprima parca un fel de confruntare a doua energii complementare. Dansul serpuitor al vrejurilor viguroase de bronz trimit mai degraba la un ceremonial erotic adus la nivelul reprezentarii principale. Lupta e una a contrariilor, aflata in plina desfasurare. Polaritatea masculin-feminin e aproape omniprezenta, dar fara niciun tribut platit descriptivismului anecdotic, ci doar la nivel de principiu in baza noii solutii, mai degraba „gestaltiste”. Volumele vorbesc prin propriile lor atitudini si prezente. Curbele si contracurbele viguroase se raporteaza energic unele cu altele degajând sanatoase tensiuni formei plastice. Doar in volumul cald si calm al unei „Materne” asistam la rezultatul luminos al acestui ceremonial. Motivul fundamental care sta la baza acestor plasmuiri este spirala, unul cu subliniate conotatii cosmice. Polisemantismul formei rezulta tocmai din aceasta ambiguitate frumoasa a dozajelor polare, static-dinamic, matlucios, geometic-amorf, orchestrate cu reala bucurie si simt plastic si o calda sensibilitate. Aici, un rol aparte il au jocurile nuantelor de patina bine stapânita si pusa in slujba exprimarii starii idee. Fuioarele lucioase, cu muchii si fete oglinzi, tâsnesc spre inalt, se intâlnesc, se impletesc având tendinta revenirii la starea initala pentru a lua de la inceput seria unor ciclicitati dinamice. Ele ne amintesc de desenul avântat al megajeturilor de plasma care tâsnesc din fotosfera solara, la mii de kilometri in spatiu, impinse de energii colosale, ordonându-se apoi pe liniile elegant curbate ale undelor electromagnetice.

La Cristian Pentelescu, volumul se instituie ca realitate formala autonoma, care vorbeste prin propria putere de expresie. Formele sunt mai degraba expresia unor principii cosmice, cum ar fi cele ce stau la temelia picturii chineze clasice, yin si yang, din ale caror sufluri virtuale s-au nascut „cele zece mii de fiinte si lucruri”.

E in lucrarile sale parca o incercare de transpunere actualizata, in forma, a lui Tao, in curs de manifestare. Rareori formele sale aduc o sugestie, trimit discret la figura umana, ca intr-o „Pieta” in care arcurile celor doua personaje emblematice ale istoriei sacre a umanitati, Maica Domnului si Iisus coborât de pe lemnul crucii, sunt, primul, expresia plastica a sfâsieroarei dureri materne, iar cea a Fiului e curba boltita a trupului tinut in bratele mamei, adusa de moartea vremelnica ce ne anunta ca, dupa Inviere, Iisus va deveni „Lapis excelsis”, cheia de bolta a templului darâmat si rezidit de El in trei zile, sub semnul noii legi a iubirii si a iertarii.” - Onisim Colta