Costel Iacob

Pentru Costel Iacob timpul desi masurabil, s-a oprit in loc, lasandu-l singur in fata enigmelor lumii, in dezlegarea carora a pornit voiniceste si gospodareste cu cateva decenii in urma (expozitia sa din 2013 s-a si numit Timp inghetat). A reinventat obiecte de zbor (sa ne amintim visurile anticipative ale unui titan al Renasterii), piese paradoxal plutitoare, asemenea celor folosite de sfinti in diverse traversade, orologii ale timpului pierdut, concavitati care invita la reverie si mangaiere sau la ideea de cuib, convexitati care indeamna la actiune, plinuri care amintesc, inextricabil, de nodul gordian, goluri in care sa-ti tragi sufletul de atata uimire, curbe si contracurbe cu amintiri barochizante, corectate sau chiar oprite de linii drepte care se intretaie, se intalnesc sau se despart cu fermitate, potrivit parcursurilor si unei logici „de fier”.

Sunt mecanisme lipsite de agresivitate (exista obiecte readymade cu folosinta schimbata), realizate sau asamblate cu delicii de orfevru, pe care le banuiesti capabile de cele mai uluitoare performante; nu este lumea pe dos, ci o lume vazuta altfel, re-creata cu meticulozitate si savantlac, indemnandu-ne sa facem abstractie de revolutia tehnologica spre a experimenta alaturi de artist, pe indelete si dar pentru uz personal, acest nou si original tip de savoir-faire. – Dr. Doina Pauleanu, critic de arta si Director al Muzeului de Arta Constanta.

Orologiul timpului pierdut” ne aduce aminte prin cele sapte portrete de clovni (reprezentand scurgerea zilelor), de prezenta permanenta a „ispitei”, reprezentata de un angrenaj cu manivela (manipulator), ce roteste un inger, opozabil unui dracusor (binele si raul), si care ne marcheaza trecerea prin lume. O parabola a folosirii timpului cu folos in detrimental pierderii lui iremediabile. - Costel Iacob.

Costel Iacob pare un om fericit, cu zambetul sau, de parca ar fi un copil, care se bucura de o jucarie noua si stralucitoare. In realitate, artistul nu priveste detasat derapajele societatii in care traieste si nici destinul uman. Avand o anumita stare de anxietate vindicativa, a carei terapie este reflectata in opera creata cu dilema celui care a cunoscut libertatea de a zbura, ca pilot, si pe aceea de a crea, ca sculptor, plasticianul este un intransigent cand este vorba de lucrarile personale, adevarate orchestratii aflate sub incidenta ordinii, a obsesiei pentru amanunt si a lucrului bine facut. Lumea artistica il cunoaste pe acest orfevru aflat sub fascinatia timpului si stie ca obiectele sale sunt o altfel de propunere asupra reevaluarii formei si obiectului, supuse propriei filosofii existentialiste. Preocuparile pentru problemele concrete ale individului contemporan sunt redate in materiale clasice de lucru, cum ar fi lemnul cald si imbietor, utlizat la compozitiile care tin de o anumita vibratie romantica a sufletului, dar plasticianul utilizeaza si mijloace artistice selectate din zona cotidianului. Obiecte ale societatii de consum scoase din uz, cum sunt globurile geografice, ceasurile etc. folosite in stadiul lor de forme gata confectionate sau de aparente ready-made-uri, sunt descompuse, imbunatatite si asezate in contextul dorit, evocand o viziune care, de la elemente constitutive ajunge la un limbaj al semnelor.

Cu ajutorul acestora, Costel Iacob isi pune in practica subiectele construite mental, mesajul propus relevand teme legate de adevar si de constiinta de sine a omului, de raportul dintre bine si rau, de libertate, de constrangerile sociale, de insurubarea fiintei spre transcendent, ca o deplasare in spirala in mersul firesc al evolutiei. Eliberandu-se el insusi de erorile acestei lumi, pe care le raporteaza la efemeritatea timpului biologic si la timpul inghetat in ipostaza sa de concept al fizicii, sculptorul reda toate acestea folosindu-se de lemn, metal si sticla in principal, sub forma de bare, suruburi, clesti, boluri de sticla, bucati de bronz etc. care sugereaza sau reprezinta oameni, pasari, capcane, aripi, colivii…

Acestea au o structura tensionata, care decurge din dinamica inlantuirii componentelor mecanice intr-o unitate datatoare de regularitati si asimetrii, dand nastere unei viziuni plastice dezvoltata pe doua directii. Una priveste demersul estetic in sensul minimalismului lui Donald Judd, care folosea suprapunerile modulare, cealalta tendinta fiind legata de asamblarea unor elemente. Cu ajutorul lor creeaza obiecte de arta numite de artist sculpturi pentru ca sunt tridimensionale si definesc forme volumetrice, unele de fragilitatea bijuteriilor, altele de o solida articulare. Structurile geometrice simple sunt realizate in lemn si identificam aici tendinta abstracta a unor compozitii concepute din cea mai mica unitate constructiva, modulul. In aceasta categorie se incadreaza compozitiile „Taina cuibului rosu”, „Ascendenta” si „Devenire structurala”, unde observam cum, cu un minimum de elemente de limbaj plastic, reprezentat de linia alcatuitoare de geometrii spatiale, Costel Iacob creeaza spatii, limite, labirinturi. In „Nodul vietii”, „colivia in care traim”, artistul supune lemnul unor contorsiuni ce dobandesc naturaletea si moliciunea firului textile, care poate fi indoit cu usurinta. Aceasta lucrare, posesoare a unei dinamici browniene, conceputa dintr-un singur duct, poarta cu sine sugestia unui traseu infinit si labirintic, avand totodata asemanari descriptive cu reteaua circuitului sanguin. Exista insa lucruri care il proiecteaza pe om intr-un alt ritm al timpului, asa cum „Muzica” lui Costel Iacob ne face sa patrundem in zona unui soi de misticism unde isi gasesc locul comun vibratia si disolutia sufletului, regasirea sinelui, melancolia, disperarea. Sugerate in spatiul intern al compozitiei, un gol prin care lumina si sunetul, fara a mai face recurs la fenomenul ondulatoriu, trec nestingherite, aceste sentimente definesc trairea artistului si simbioza personala cu lucrurile senzitive.

Ca forma, lucrarea descrie conturul unui instrument muzical cu coarde si se constituie din planul amplu deschis, trasat de limita unei linii din lemn, evocand cu eleganta o forma expresiva si minimalista. Aceasta permite in interiorul ei o sonorizare imaginara, ce se armonizeaza cu lumina, schema reductionista transmitand mesajul vizual in mod direct, semn ca artistul si-a atins scopul estetic.

Costel Iacob este singular in spatiul nostru artistic, iar viziunea sa a aparut ca urmare a deplinei libertati de a crea de care s-a bucurat inca din timpul studentiei. La clasa lui Vladimir Predescu, ucenicilor nu li se impunea un anumit model de urmat, profesorul lasand sa se dezvolte spiritul creator al acestora. In cazul lui Costel Iacob s-a adaugat si buna pregatire tehnica din sfera aviatiei, care i-a format rabdarea, priceperea si dexteritatea, necesare pentru asamblarea obiectelor de arta, numite de specialisti instalatii, ce dau impresia ca isi au originea in orologiile vechi de sute de ani, la o privire mai atenta amintind somptuozitatea „rococo” si delicatetea „art nouveu”.

Dar, cu acribia unui Sisif si cu arsenalul ideilor vizualizate mental, fara schite prealabile, Costel Iacob asambleaza jucarii pentru oameni mari, controlandu-si lucrarile riguros, piesele fiind rezultatul gandirii logice, condusa in zona plastica. In tendinta lor de cinetizare, unele compozitii pot fi miscate, rotite, prin intermediul unui sistem actionat cu mana.

„Caruselul cu paiate” cu cele sapte personaje ale sale, care reprezinta si zilele saptamanii, este o astfel de lucrare de inventica. Figurinele antropomorfe suntem noi, cei care ne miscam liber toata ziua, invartindu-ne in cercul vicios al destinului, schimbat aproape imperceptibil de o forta necunoscuta, conotatia manivelei care determina miscarea de rotatie fiind manipularea, sugestie prezenta inclusiv in „Orologiul timpului pierdut”, dominat de un dracusor si un inger, simboluri ale raului si binelui, extreme intre care penduleaza existenta, marcandu-ne fara voia noastra si insesizabil trecerea. Despre acest parcurs al fiintei ne vorbeste sculptorul si in „Masina de calatorit”, un aranjament obiectual cu dinamica proprie, conceput in corsetul aceleiasi forme indragite a instrumentului muzical. Prin invartirea manivelei, globului pamantesc, pe care il folosim la scoala, pentru a intelege mai bine geografia pamantului, creeaza iluzia unei calatorii virtuale si a unui joc aparent celui care doreste sa descopere tainele lucrarii lui Costel Iacob. Pe marginea instrumentului muzical sunt gravate elemente care il ajuta pe om in viata, in special simboluri ale cunoasterii legate de matematica, filosofie, astrologie, simboluri crestine si masonice, necesare perfectionarii fiintei. De la lucrurile spirituale ale acestei lumi, culminand cu „Piramida credientei”, pe care a stilizat in bronz scene biblice, artistul trece la subiecte sociale si moralizatoare. „Cuib” reprezentand o familie care vietuieste intr-un colivie aurita, traind o falsa libertate, o „Pasare” care isi invata puiul sa zboare, o fabula in lemn, inspirata de „Greierele si furnica”, de La Fontaine, sunt concepute cu aceeasi atentie acordata soclurilor gandite odata cu lucrarea, considerata gata de expus in momentul finalizarii modalitatii de prezentare, care o pune in valoare sau o poate distruge.

Lucrand la o serie de portrete care aduc in prim plan „generatia cu casti”, Costel Iacob atinge si zona comicului, asezand alaturi de un calugar iezuit cu chip hieratic, puternic spiritualizat, un preot ortodox, ghiftuit, in plinatatea lui biologica.

Sculpturile sale nonconformiste au fiecare o poveste care ne transmite un mesaj. Concepute in urma recuperarii unor materiale neconventionale ori traditionale, acestea dobandesc o noua viata in mana artistului, care, neconditionat de directii si tendinte, marturiseste׃ „fac aceste obiecte pentru ca imi place. - Ana Amelia Dinca, critic de arta.

In lucrarile lui Costel Iacob timpul s-a oprit in loc, Sagrada Familia, vulnerabila, si-a gasit adapost sub un clopot de sticla fara a se gandi la Gaudi, iar Masina de calatorit – in fapt cutia de rezonanta a unei viori in care au fost depuse, cu randuiala si in desavarsita ordine, piesele necesare incursiunilor sugerate –, ii imbie pe toti cei interesati – cunoscatori, iubitori de arta, cutezatori, melomani, vizionari, exploratori, oameni simpli sau foarte complicati – sa-si aleaga locul spre care si perioada in care vor porni in voiaj. Artistul a randuit lucrurile cu temei si responsabilitate. Mai este necesar doar arcusul vreunui violonist virtuoz spre a elimina nostalgiile si a induce calatorilor incredere nestramutata. - Dr. Doina Pauleanu, critic de arta si director al Muzeului de Arta din Constanta.