Catalin Hrimiuc

Predominant verticale, pure, suprapamântene, asemenea fuzeelor de lumina, lucrarile din sticla optica realizate de Catalin Hrimiuc indeamna, pe de o parte, la cercetarea unor civilizatii apuse, spre a gasi in formele lor unice si de-atunci repetabile, corespondente simbolice, taine (inca) nepatrunse, indicii cuvenite celor initiati. Obiectul spatial care i-a captat interesul pare sa fi fost obeliscul, in pofida dimensiunilor sale uriesesti si a diferentei de netagaduit dintre consistenta granitului si substanta eterica a sticlei; expresie materializata a primei raze de provenienta divina, obeliscul era, in Egiptul antic, o forma emanata.

Mai târziu a devenit simbolul generalizat al puterii, un loc magic, insufletit de prezenta tainica a zeului solar. Iar inlocuirea piramidionului (terminatia perfecta si univoca a obeliscului, uneori poleit cu aur sau realizat din electrum – aliaj natural de aur si argint) sau interventii, alterari si rupturi ale contururilor sale, se datoreaza vointei artistului de a capta astfel noi motive si un plus de semnificatii. Iar daca durata este inscrisa in perfectiunea formala, in materialul si tehnica acestor constructii monolitice, Catalin Hrimiuc a gasit modalitatea de a capta, complice, timpul, prin felul in care lumina devine coautor al lucrarilor sale.

Cel de-al doilea indemn continut in aceste ingenioase alcatuiri obiectuale se adreseaza, cu siguranta si eleganta, unui viitor previzibil. Calauza in aceasta lume a formelor i-a fost Alvar Aalto, arhitectul finlandez capabil sa elaboreze prin logica functionala, adevarate standarde ale modernitatii. Una dintre lucrarile lui Catalin Hrimiuc din expozitia personala deschisa in lunile octombrie – noiembrie 2017 la Galeria Senso din capitala, se si numeste Omagiu lui Alvar Aalto; avem convingerea ca autorul nu l-a uitat, ca baza a demersului sau postmodern, nici pe Adolf Loos, arhitectul care a avut indrazneala sa afirme, in plina era Secessonista, ca ornamentul este o crima. Pe care Catalin Hrimiuc nu o comite si nu si-o asuma.

Cu asemenea fundamente si precedente, artistul isi elibereaza imaginea de orice balast decorativ, operând in directia expresivitatii in interiorul formelor; Interventie in cub se numeste, de altfel, una dintre lucrarile expuse, definitorie pentru modul in care structura geometrica aleasa este supusa unor transformari si mutatii care produc in materia acestor cristale rezumative, ritmuri si falii neasteptate, noi vectori de miscare si schimbare, sugestii inedite de metamorfoza.

Alta lucrare, Lamura, duce cu gândul la sabia legendara a regelui Arthur, inzestrata cu proprietati magice, la un laborator medieval de alchimie (din arsenalul caruia artistul a preluat principii si tehnici), la sectiunea cutezatoare a laserului, caruia nimic nu-i poate sta in cale, dar si la armele viitorului, carora o cinematografie in cautare de noi fictiuni, i-a (re)dat forma arhetipala.

Regina se numeste alta piesa cu ambigua acoperire antropomorfa; in cheie personala ar putea fi un studiu de drapaj; zona centrala – poate un brâu – este animata din interior de desene si detalii stilizate (iar sticla devine mata in acest caz), cu trimitere catre simbol si mit. Raporturi rafinate intre tentatia vidului si agresiunea substantei cristalizate, intre duritatea corpului geometric si unduirea liniei curbe, intre obiect si umbra sa, intre heliotropism si ancorarea in teluric, intre mat si sidefiu, reprezinta paliere de lectura oricând la dispozitia privitorului.

Poarta paradisului (numele dat de Michelangelo basoreliefurilor facute cu stiinta si gratie de Lorenzo Ghiberti pentru intrarea monumentala a Baptisteriului din Florenta) este sugerata in viziunea lui Catalin Hrimiuc, de Poarta luminii; element esential in ritul final de trecere, aceasta poarta se impune prin stralucire, indeamna la smerenie si asceza, privilegiaza credinta; este strâmta – de fapt chiar o fanta – cu tainice sclipiri si vibratii diamantine. - Doina Pauleanu, istoric si critic de arta, directorul Muzeului de Arta din Constanta

„Lucrarile sale (C.H.) cu suprafete diamantine par destinate sa decoreze interioarele feerice ale unor locuinte din veacurile viitoare, in ele impletindu-se oglindirea cu spectrul solar, transparenta cu opacitatea, matul cu sclipirea, din care decurge revelarea universurilor mistice ale materialitatii.” - Dr. Adrian Silvan Ionescu (1987 – Catalogul expozitiei personale Catalin Hrimiuc)

„Sticla lui Hrimiuc concentreaza datele unei stiinte a mestesugului acestuia complicat care aminteste pe artistul Renasterii, niciodata multumit de ceea ce izbutea sa smulga focului; el cauta, incearca, experimenteaza mereu vrand sa desluseasca alte infatisari ale transparentei. Innobilat de flacara, umilul nisip devine la el lumina si transparenta.” - Dan Grigorescu (1989 - Catalogul expozitiei personale Catalin Hrimiuc)

„Sticla este pentru el (C.H.) in acelasi timp simbol al puritatii si al bucuriei de a trai. Hrimiuc cunoaste pericolul frumusetii materialului, sticlei si de aceea intelege sa combata acest pericol si sa evite alunecarea intr-un decorativism superficial. Privitorul este in permanenta surprins de discrepanta aparenta dintre volumul corpurilor abstracte din sticla si caracterul usor si elegant al acestora”. - Christina Schroeter (1990 - Muzeul de Arta Decorativa Frankfurt pe Main)

„Materialul predilect al sculptorului este sticla optica. O materie pretentioasa, grava, solemna si suficienta siesi, o materie care cu greu se lasa patrunsa de taisul daltii sau al mintii.” - Daniel Nicolescu (2000 – Observatorul Cultural)

„(…) Catalin Hrimiuc continua sa foloseasca materialul sau de predilectie, sticla optica, infatisandu-ne un ciclu unitar de lucrari avand ca supratema metaforica lumina. (…). Este in aceasta alegere si un elogiu adus transparentei, calitate de seama a materialului in care lucreaza, in sensul alcatuirii unui spatiu vibrat de lumina in jurul ideii directoare in care fiecare element este o parte integranta dintr-un environment nu lipsit de conotatii simbolice. Caci semnele pe care Hrimiuc le graveaza parca in chiar interiorul acestor blocuri de „lumina solidificata” sugereaza o serie necunoscuta sau elemente ale unei decoratiuni care a apartinut unei civilizatii disparute.” - Andrei Pintilie („Ochiul in ureche” - Editura Meridiane – Bucuresti, 2002)

„Sensibil si inspirat, un alchimist cu multa stiinta in amestecarea, in retorte imaginare, a substantelor producatoare de lichid vitros, Catalin Hrimiuc uimeste la fiecare noua aparitie a sa cu o suita de lucrari proaspete. I-am observat evolutia inca de la debut si de atunci ne leaga o calda si statornica prietenie. Dar, atunci cand sunt confruntat cu opera sa, prietenia inceteaza - ori, mai degraba, este eclipsata de profesiunea criticului ce solicita obiectivitate si impune o analiza, cu rigoare si pertinenta, a obiectului. Catalin Hrimiuc este si sculptor si artist decorator, cumuland priceperea cioplitorului in piatra sau a modelatorului in lut cu aceea a plasmuitorului de obiecte agreabile, destinate interiorului. Descendent al lui Lalique, Gallé si Tiffany, el vehiculeaza sticla opalescenta si cristalul cu simtul picturalitatii caracteristic coloristului innascut. Forme ciudate, de factura organica - care trimit la erele primordiale -, sau elegante pinioane de catedrala gotica, mirifice suprafete acvatice ori avantate piscuri muntoase, sunt tot atatea propuneri de obiecte investite cu subtila tactilitate si ideatica imanenta pe care Catalin Hrimiuc stie sa le plamadeasca, printr-o generozitate a spiritului sau de etern copil jucaus. Caci numai din joc poti obtine o creatie care sa asigure perenitatea!” - Adrian Silvan Ionescu, doctori in stiinte istorice (11 ianuarie 2012)

„(…) Artistul concepe sculpturi de lumina unde totul este schimbator si parelnic in functie de orientarea eclerajului, de natura sa (natural sau artificial, iar in primul caz de orele zilei), de nuanta si intensitatea acestuia. Raza proiectata de sus sau de dedesubt schimba radical sensul lucrarii desi forma ramane aceeasi. Variatiile de tensiune produc variatii ale receptarii. Uneori efectele obtinute sunt pur suprematiste: lumina pe lumina, alb pe alb! Constient de capacitatea sa de a stapani lumina si de a-i conferi sensuri plastice, artistul isi eticheteaza lucrarile in consecinta: Poarta de lumina, Coloana de lumina, Despre logica luminii. O alta zona in care artistul se exprima plenar este aceea a tactilitatii. Brancusi isi dorea sa faca sculptura pentru orbi. Hrimiuc imbina, in chip maiestru, suprafetele lise cu acelea rugoase, cele polisate cu unele mate, coltii semeti de stanca granitica si lamele taioase ale muntelui de sare, erodat de ploi si vanturi. Acestea se adreseaza, in egala masura nevazatorilor ce le pot descoperi valorile prin mangaiere ca si acelor cu privirea agera. Cata stiinta si cat efort spre a inchide o bula de aer intr-un bloc de sticla, la turnare! Cata migala pentru a lustrui o latura a obiectului si a o rani pe cealalta cu agresiunea incavatiilor si a angulozitatilor! Cand lucreaza cu sticle de anumite nuante obtine o sublima picturalitate. Pretiozitatea sidefului o gaseste in sticla opalescenta, laptoasa. Prin jocuri savante de lumini obtine pretiozitatea cromaticii metalelor scumpe, aurul vechi si lucirile argintului viu (Regina, Lamura, Ambigua, Timp suspendat).” - Dr. Adrian-Silvan Ionescu („Duhul din ....sticla”, 17 martie 2015)

„Prezenta remarcabila in mari expozitii internationale dedicate Glass artei, Catalin Hrimiuc a inchinat 25 de ani explorarii sticlei optice, nobil si pur material care cere artistului viziune in abordare, concentrare in executie, perfectiune in finisare si, peste toate, imaginatie. Aceasta este gata oricand sa intervina pe parcursul elaborarii pentru ca partea tehnica, majora in nasterea obiectului, sa nu invoce, nici sa exprime industrialul. O sensibilitate grava, cu ample valente poetice il fereste peremptoriu pe Catalin Hrimiuc de spectrul industrialului. Secreta sa elaborare reuneste alchimic viziunea arhitectonica, mereu clara, afirmand certe valente monumentale, cu delicata gravura in sticla, interventie ascunsa in inima materialului ori in fundamentul sau translucid. De acolo, ceea ce pare detaliu, urma geologica sau tegument, devine sine si adevar relevat, hieroglifa cuprinsa si restituita in lumina cu subtile irizari si opalescente. Obiectul devine, astfel, insemnat, nevazut, dar indelebil, Hrimiuc, doar prin logodna mistica dintre tekné si Psyché.” - Doina Mandru, vernisajul expozitiei „Hrimiuc”, 19 mai 2013