Aurel Contras

Privita in ansamblu, ca o constructie ampla si diversa cu desfasurare coerenta in spatiu si timp, opera lui Aurel Contras gloseaza pe marginea existentei, a fiintei, a nasterii din pamant, din substanta indiferenta si amorfa, a cresterii expresive si spontane, pentru ca, finalmente, fiinta stihiala, fiinta de pamant, de piatra, de lemn si de bronz sa capete constiinta de sine, sa-si caute ratiunea de a fi, sa-si mobilizeze memoria si sa-si fixeze idealurile, dar mai ales sa caute in sine, privind in sus, catre ceruri, samburele de divinitate, singurul in masura sa justifice maretia absoluta a materiei si sa-i mantuie precaritatea cea de toate zilele. - Pavel Susara, critic de arta.

Aurel Contras a intrat destul de tarziu in agora autohtona a artelor (1974), natura lui reflexiva si cumpatarea atitudinala antrenandu-i imunitatea la frisoanele experimentaliste si la vacuitatea variilor tendinte si mode estetice si stilistice foarte prolifice in epoca. Fapt reflectat de integritatea si integralitatea operei sale de pana in acest moment. Opera ce nu impresioneaza prin anvergura ei aritmetica, cat prin constanta ei conceptiva si prin temperanta articularii spatiale a formelor, fie ca ne referim la creatiile cu subiect antropomorf, fie la cele cu un continut alegoric sau la sublimarile simbolico-metaforice, in care discursul plastic tinde spre sugestivitatea poeticii conceptualismului abstract. - Corneliu Antim, critic de arta.

Sculptura lui Contras este, de fapt, centripeta. Asa cum ii place sa povesteasca, aducerea-aminte cea mai vie pentru artist este adunarea intr-un bot al lutului, framantarea lui in caus, pana s-a rotunjit in pasare odihnindu-se. Asa se intampla acum mai mult de o jumatate de veac pe o prispa salajeana, sub Muntele Mesesului. In lemn, piatra sau bronz, Contras dramuieste forma, n-o biciuieste in spatiu, o modeleaza cu tuseu de ceramist, o inscrie pe axe usor disimetrice si pe oblice care, in timp, iata, cu aceasta din urma expozitie, cheama simetria crucii.” - Aurelia Mocanu, critic de arta.

Artistul nu se sfieste astfel sa imbine cu indrazneala elemente, structuri in genere, greu de armonizat, cum ar fi lemnul cu bronzul sau cu piatra, ca si un anume minimalism ascetic ce incadreaza suprafete vibrate sau nuclee figurative, fracturate, torsionate, reusind de cele mai multe ori sa evite contrazicerea dintre invariante, in masura sa produca hibrizi. (...) Ultima expozitie este o dovada ca Aurel Contras se afla in pragul unei sinteze decisive, care va proba definitiv o inzestrare, o vocatie sculpturala de exceptie. - Gheorghe Vida, critic de arta.