Ana Ștefania Andronic (BUZU) este artist vizual format ca grafician, fiind absolventă a Universității Naționale de Arte din București, secția Grafică, promoția 2004, unde l-a avut profesor îndrumător pe Mircia Dumitrescu. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România încă din 2014, Ana Ștefania Andronic este, totodată, fondatoarea Galeriei Fără Nume și directorul artistic al Galeriei Senso din București.
Practica sa artistică este complexă, incluzând animație, ilustrație, artă digitală, pictură, grafică și instalație grafică. Desfășoară o activitate expozițională intensă, care cuprinde, pe lângă numeroase expoziții personale și de grup, participări cu lucrări sau expoziții personale la bienale, târguri și saloane de artă locale și internaționale, dintre care, cele mai relevante sunt: Bienala de Artă Plastică „Gheorghe Petraşcu” (Târgoviște, 2010), Bienala Internațională de Artă „Meeting point” (Arad, 2011, 2019), Bienala Internațională de Artă „Ion Andreescu” (Buzău, 2013), Contemporary Art Ruhr (Essen, 2014, 2015), Salonul Internațional de Artă „Temeiuri” de la Sala Constantin Brâncuși a Palatului Parlamentului (București, 2014, 2015), Paper Positions (Basel, 2018), Grafica Românească (București, 2018, 2019) și Art Safari (București, 2015, 2016, 2017, 2021).
Dintre expozițiile sale personale care au avut loc în galerii și spații expoziționale din țară și din afara țării, cele mai elocvente sunt: ATITUDINI - Sala Constantin Brâncuși a Palatului Parlamentului din București (2011), ATITUDINI II - Galeria Helios din Timișoara (2012), Another Language - Galeria Chrom din Bochum, Germania (2013), Another Language (Plus) - Sala Symposium a Bibliotecii Naționale a României din București (2013), The Woman’s Way - Galeria Imbold din București (2013), Percepții - Cărturești Verona din București (2017), #Fastfood, Fast Wound - Galeria Five Plus din Viena, Austria (2018), #motion blur - Muzeul de Artă din Constanța (2018), Ipostaze Tulburătoare - Galeria Senso din București (2021) și On the Top of my Lungs - Galeria Senso, din București (2021).
Ana Ștefania Andronic (BUZU) este, de asemenea, o prezență constantă - fie în calitate de artist, fie în calitate de gazdă - în cadrul evenimentului Noaptea Albă a Galeriilor (Sibiu, 2013, București, 2013, 2018, 2019, 2020, 2021).
„Din universul artistic al Anei Ștefania Andronic (BUZU) fac parte personaje fascinante, unele dintre ele aflându-se în ipostaze tulburătoare precum cele la care făcea referire regretatul critic și istoric de artă Doina Păuleanu în probabil unul dintre ultimele sale texte expoziționale, conceput pentru personala lui BUZU, care a avut loc la începutul acestui an la Galeria Senso. Dacă până acum lucrările sale erau populate preponderent de ființe imaginare, în expoziția sa cu titlul „On the Top of my Lungs” din cadrul NAG 2021, BUZU vine cu o abordare extrem de personală și cu o serie de portrete inspirate de persoane reale, pacienți cu afecțiuni pulmonare, pe care a avut ocazia să îi întâlnească în urma unei experiențe post-covid, la un spital din București. Poveștile medicale sunt țesute în portretistica acestei selecții expoziționale într-o cromatică și un stil grafic caracteristice practicii artistice a lui BUZU, inspirată de celebrele andografii ale tatălui său, de benzi desenate, video gaming și lowbrow art.”
(Ana Daniela Sultana, curator) – București, 2021
Ana Ștefania Andronic (BUZU) abordează tematici diverse, însă în centrul preocupărilor sale artistice se află aproape mereu portretul, indiferent de modalitatea de expresie artistică la care recurge.
Când alege să exploreze în mod exhaustiv un subiect, se desfășoară adesea în serii ample, itinerând expozițiile sale personale pentru ocazia de a prezenta evoluția și progresul realizate în timp. Acesta este și cazul personalelor sale ATITUDINI - vernisată mai întâi la București (2011), apoi la Timișoara (2012), Another Language - vernisată mai întâi la Bochum (2013), apoi la București (2013) sau #Fastfood - vernisată mai întâi la Viena (2018), pe urmă la Basel (2018). Urmând acest tipar, expoziția Anei Ștefania Andronic de la Galeria DANA din Iași aduce împreună o parte din seria „On the Top of my Lungs” expusă în cadrul NAG 2021, la Galeria Senso din București, alături de lucrări noi din același registru tematic și stilistic. „On the Top of my Lungs” este cea mai recentă mărturie artistică semnată de Ana Ștefania Andronic și, în același timp, cea mai impresionantă prin sinceritatea și maturitatea cu care se raportează la personajele sale, cu atât mai mult cu cât anumite evenimente din biografia sa interioară influențează considerabil această atitudine. Dispariția a două persoane dragi și importante din viața sa - Octavian Andronic și Doina Păuleanu - care constituie, de altfel, o pierdere pentru întreaga comunitate artistică autohtonă - marchează o nouă etapă artistică și de viață, în care Ana Ștefania Andronic își găsește atât resurse de acceptare, cât și de inspirație.
(Ana Daniela Sultana, curator) – București, 2022
Numele si prenumele: ANDRONIC ANA STEFANIA
Nascut: ziua: 29, luna: MAI, anul: 1981, în localitatea: BUCURESTI
Studii: Liceul de Arte Plastice “ N. Tonitza” Bucuresti
Studii de specialitate: Universitatea Nationala de Arte Bucuresti
Anul absolvirii: 2006, specialitatea GRAFICA
ACTIVITATEA ARTISTICA:
Participari la expozitii de grup sau colective în tara si strainatate:
Data expozitiei Denumirea si locul expozitiei
01. 1996 -Lucrari de animatie - Animafilm Bucuresti
02. 2004 - Galeria ARTEXPO ( Teatrul National)
03. 2010- AVANPREMIERE -Fashion and Life Style - Club The Ark
04. 2010 -PRINT ART FEST - sediu Agentie Publicitate McCANN
05. 2010- Expo Marina -Cercul Miltar al Armatei Bucuresti
06. 2010 - Bienala de Arta Plastica "Gheorghe Patrascu"Targoviste
07. 2011- Liga Navala - Cercul Militar al Armatei Bucuresti
08. 2011- Bienala Internationala- Meeting Point 2011 ed II-a ARAD
09. 2012- Balcic fara frontiere - Silistra - BULGARIA
10. 2012- Expo UAP- GRAFICA 2012- Bucuresti
11. 2012 - Expo de arta Tea & Coffe Festival Bucuresti
12. 2012 - Ziua Indragostitilor – Libraria Carturesti- Bucuresti.
13. 2012 - Kitsch –Print Art Fest Bucuresti
14. 2013 - Festival dichisit de arte cu inspiratie folclorica – IMBOLD- – Acuarela Bucuresti
15. 2013 - NOAPTEA GALERIILOR – Atelierul de Productie „ Matroane si Patroane”- Bucuresti
16. 2013- NOAPTEA GALERIILOR - „Catre Tara Soarelui Rasare”- Muzeul de etnografie Franz Binder - SIBIU
17. 2014- Bienala Artelor Plastice - Ion Andreescu- BUZAU
18. 2014- Expozitie UAP- GRAFICA 2013 – Bucuresti – Caminul Artei
19. 2014- Salonul International de Arta- TEMEIURI- Palatul Parlamentului Romaniei – Sala Brancusi
20. 2015- Expozitie UAP- GRAFICA 2014 – Bucuresti – Caminul Artei
21. 2016- Salonul International de Arta- TEMEIURI- Palatul Parlamentului Romaniei – Sala Brancusi
22. 2016- Concursul Internațional de creație plastico - lirică eminesciană, ediția a VI-a de la IASI
23. 2016- ART SAFARI- Bucuresti
24. 2016- ARTE in BUCURESTIcu temaIN- VARIABIL, ediția a-VII-
25. Expozitii personale în tara si strainatate:
Data expozitiei Denumirea si locul expozitiei
2009 - Arta Digitala Café Verde Bucuresti
2009 - Candy Colours – World Trade Plaza Bucuresti
2009- Candy Colours - Parcul Lia Manoliu Bucuresti
2011- 2 in 1 - Cercul Militar National Bucuresti
2011-ATITUDINI - Palatul Parlamentului- sala Brancusi
2012 - ATITUDINI II - Galeria Helios - TIMISOARA
2012- 2013 Another Language BOCHUM - GERMANIA
2013- The Woman way – Galeria Imbold Bucuresti
2013- ANOTHER LANGUAGE ( PLUS) Biblioteca Nationala a Romaniei – sala Symposium Bucuresti
2014- Contemporary art ruhr (C.A.R.) ESSEN
2015- ART SAFARI- Bucuresti 2015
2015 - Contemporary art ruhr (C.A.R.) ESSEN
2016 - ART SAFARI- Bucuresti 2016
2017 - Expozitie grafica- PERCEPTII- Carturesti Verona
IV. Alte forme de activitate (conferinte, prelegeri, articole, etc):
1. Ilustratie pentru diverse reviste- publicatii ( Lumea Femeilor, Acasa Magazin, Universul Padurii
2. Scenografie ca desenator- grafician la CASTEL FILMS
3. Grafician calculator la : Ubisoft, Gameloft Romania, Vivendi Games Europe SA ( FRANCE)- BUCHAREST BRANCH, Namco
4. Workshop SANDO –Sesiune de ilustratie digitala
5. PAF/PRINT ART FEST– Primul festival de arta digitala din Romania, eveniment destinat tuturor formelor inovatoare de arta
6. Ilustratie pentru carti – colectia ULISIA- editura Semne.
7. Carte de colorat pt. adulti- "IMAGINARIUM-edituraALICAT
V. Premii, distinctii, burse:
Anul acordarii Denumirea
2010 Premiul II – Expo.“Dimitrie Stubei”- Liga Navala Romana
2011 Premiul I – Expo Liga Navala Romana – Bucuresti