Alex Miclos

În miezul lucrărilor mele se află misterul identității, locul nostru în peisajul înconjurător și cum putem să ne conectăm unii cu ceilalți. Speranțele mele sunt ca prin artă să pot să-l transpun pe privitor într-un alt spațiu, unul care întotdeauna este reflectat și de cele mai multe ori omis. Printr-o reprezentare ”cu acuratețe a realității”  eu doresc să îi ofer privitorului o nouă perspectivă emoțională în care să putem aprecia o afinitate cu ceea ce este nevăzut și aflat în subconștientul nostru.

Doresc arta mea sa nu trebuiască doar sa fie privită și admirată, ci creată cot la cot cu artistul, atacată, iubită, urâtă, arestată; ceea ce propun eu în schimb, ține de un anumit blocaj în a a face o diferențiere între cele două momente. Vizual, lucrările exercită, într-adevăr, un anumit fetișism al contemplației, până în clipa în care contemplația declanșează impulsul aproape atavic de a mângâia obiectele acelea vivipare, iar acesta este momentul când facem saltul înapoi la contemplație, rezultând astfel o vizionare prin aproprieri și depărtări consecutive.

Introducerea de  căi de comunicare intre spectator și lucrare prin metode foarte directe, amplasamentul și construcția acestora fac ca privitorul sa fie în “bătaia de acțiune” a lucrării în permanență, de la zgomote alerte pana la vibrații de joasă frecvența, căci ele sunt concepute pentru a atrage atenția asupra lor  și  a genera o reacție, un sentiment de scurtă durată, un mic ”high”.

În ultimul timp am ales să lucrez cu materiale ce par organice, animalice, insoțite de led-uri, lasere, pungi cu aer, excrescențe cu aspect organic, neorealist. Adăugate în proporții adecvate în creuzetul laboratorului de creație, componentele au avut toate șansele să dea la iveală acești ”frankensteini” care numai în aparență ne oferă totuși siguranța liniștitoare că așa ceva nu există încă, doar transmit apropo-uri spre  chirurgiile „estetice”, protezele, implanturile “omul cyborg” și până la gadget-uri și pastile de slăbit voluntar. Dacă vom cupla toate aceste exemple la un terminal de vizualizare – smartphone, tabletă, laptop, tot atâtea excrescențe inseparabile ale omului contemporan – vom avea drept rezultat un portret robot al umanului nu departe de „pufoșeniile” ingenui  expuse. Încerc să mă consider, de aceea, un realist, nevoit să-și exprime în metafore vizuale ceea ce ni se întâmplă deja.

Ca un actor cu mai multe roluri,  îmi asum creația artistică în mai multe distribuții: În mediul de video art sunt atras de satira cinică a imaginii video, o combinație intre cadre vizual stimulate, regizate dintr-o perspectiva cineastică suprapuse cu o satiră de calibrul “4chan”, simplistică a genului GIF art. În trecut m-am folosit de limbaje de programare, engine-uri de jocuri și montaj video pentru a genera / reda proiecții video.

Iar în mediul 2D încerc sa creez realități exprimate prin pictura realistă ce uneori au o notă satirică alteori sentimentală, însoțite de un colaj de caractere decorative suprapuse folosind materiale diferite. Vizual ele sunt monotipice, reprezentând o singura idee sau personaj ce dorește sa transmită o soluție ”în reflecție” la backgroundul meu în grafică, unde culoarea este folosită mai puțin și alb-negru este metoda de rezolvare. Din punct de vedere cromatic nu mă limitez, în general folosesc ceea ce cere lucrarea pentru a da o nota realistă, în schimb adițiile  decorative sunt  contrastante și sărăcăcioase în culoare.