Noul spatiu al Galeriei Senso, inaugurat cu expozitia colectivă „TIME TO BLOOM”

Noul spatiu al Galeriei Senso, inaugurat cu expozitia colectivă „TIME TO BLOOM”

Zeci de personalități ale vieții cultural-artistice din București au ținut să fie prezente la inaugurarea noului spaţiu al Galeriei Senso, situat pe Calea Victoriei nr. 12C (colț cu Lipscani), la etajul 1.

Cu această ocazie, a avut loc vernisajul expoziţiei colective „TIME TO BLOOM”, cu lucrări ale unora dintre artiștii care au expus și în trecut la Galeria de Artă Senso: Dan Băncilă, Radu Dumitru,Mihai Țopescu, Daniela Făiniș, Raluca Buzura, Alina Băncilă și Maria Filipescu, cu Bijuterie Contemporană. Evenimentul a fost susținut de Fildas Art şi Catena, prin Programul Catena pentru Artă.

„Mă bucură foarte mult să văd numărul mare de oaspeţi pe care îl are galeria încă din prima seară a existenței sale, sunt foarte fericită că acest spațiu, atât de frumos, este inaugurat astăzi şi felicit echipa pentru implicare şi efortul deosebit depus pentru a crea acest loc special, cu o atmosferă unică. Vă invit să admiraţi şi mobilierul realizat de o companie românească 100%, care a înţeles exact ceea ce ne-am dorit: să punem în valoare artele focului, pe artiştii ceramişti, pe aceia care lucrează cu atâta delicateţe cu sticla şi porţelanul. Avem şi o zonă de expunere pentru pictură - Regina Artelor, care va rămâne alături de noi. Aşteptăm propunerile și ideile dumneavoastră, pentru a merge înainte și a aduce arta mai aproape de oameni. Cu această ocazie, aş dori să anunţ o nouă campanie pe care o vom lansa în curând: «Tu ce pui pe perete?... »”, a declarat Anca Vlad, preşedinte Fildas-Catena Grup.

La eveniment au fost prezenţi artiştii vizuali Corneliu Vasilescu, Cătălin Hrimiuc, Edith Torony, Vladimir Cioroiu, Lucian Butucariu, Dinu Câmpeanu, Adrian Buga, Brânduşa Unguraşu, Raluca Buzura, Maria Filipescu, Alina Băncilă, Marian Nacu, dar şi regizorul Cristian Mungiu, scriitorul Andrei Dîrlău, Georgiana Pogonaru, consul onorific al Rep. Islanda la Bucureşti, Andreea Paul (Preşedinte INACO), Maria Stoian (Preşedinte ANTREC) ş.a.

Evenimentul a fost prezentat de Doina Păuleanu, doctor în Istoria Artei, critic de artă și director al Muzeului de Artă Constanța.

 „Suntem împreună într-o seară frumoasă de martie, pentru a inaugura un nou spaţiu cultural expoziţional situat în inima Bucureştilor, pe o arteră care închide cinci ani de activitate a Galeriei Senso, aflată până acum într-un alt spaţiu expoziţional. Au fost multe expoziţii de autor şi de evenimente într-un spațiu pentru artiştii emergenți şi consacrați, un spațiu care să consacre, la rândul său, şi am reuşit. Cred că va avea succesul exemplar pe care şi-l doreşte şi îl merită, pentru că este creat cu dragoste şi dăruire, având toate premisele unui loc care va prelungi oferta noastră culturală şi o echipă deschisă față de tot ce înseamnă valoare şi prospecţiune în domeniu. Am certitudinea că această galerie care ne așază ca într-o vitrină va polariza un public mai vast şi mai numeros”, a spus dr. Doina Păuleanu.  

Expoziția va rămâne deschisă până pe 5 aprilie 2019.

Despre Galeria Senso

 „Aducem arta mai aproape de tine – este deviza galeriei noastre, în numele căreia ne-am propus să facem o selecție cât mai reprezentativă de autori și opere. Expozițiile organizate la Galeria Senso fac parte dintr-un program complex, deschis cu generozitate tuturor – Catena pentru Artă – prin care sperăm să se manifeste, autentic și original, o vocație culturală asumată! Vom continua să organizăm și în 2019, cu același succes, evenimente de referință în peisajul cultural al Bucureștiului” – Galeria de Artă Senso, București.

Pin it Google+