Viata celebrata la maximum

O expozitie cu sintagme si masti cit sa umple paginile unui tom masiv s-a deschis de curind la Galeria Senso. Autoarea acestor lumi, cea care metamorfozeaza, marturiseste si „cotrobaie” prin universuri complexe si fabuloase, este dramaturgul Oana Maria Cajal, laureata a UNITER, 2011, pentru Cea mai buna piesa romaneasca (Ultimul pact). Elogiate de importanti regizori, critici de teatru din tara si din afara tarii, piesele sale au fost montate pe multe scene teatrale de prestigiu. Odata cu absolvirea Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti va incepe si consacrarea Oanei Maria Cajal ca dramaturg. In 1980 va parasi definitiv Romania, plecind spre Statele Unite, acolo unde Asociatia Criticilor de Teatru Americani ii oferise o bursa de studii. Un Master of Fine Arts in Dramaturgie, la University of California, San Diego, va completa o biografie predestinata sa-i aduca recunoasterea internationala. In SUA si Canada, spre exemplu, aproape toate piesele pe care le-a scris au fost jucate cu succes de critica si de public.

http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=5522&editie=205

Pin it Google+